- Last week
-
Salutare tuturor! Mi-am făcut încă doua cadouri de Paști. Semnale frontale de America, originale Volvo. Aparatoare noroi spate noi, in punga. Nu sunt ajunse, dar sunt plătite și puse pe transport. Abia aștept sa le văd montate. Sarbatori fericite tuturor!
-
Nu cumva te-ai grăbit? Au venit zile si mai ales nopți, foarte reci...
-
Salut prieteni, Sâmbătă 12.04.2025 am avut plăcerea să particip la o nouă zi a porților deschise la Primus Auto. Am ajuns acolo prin amabilitatea domnului Sava Cnejev, sales consultant în echipa dealer-ului din Otopeni, care m-a reperat cu câteva zile mai devreme în service, unde venisem pentru revizia anuală a XC40-ului din dotare. Așa am ajuns să conduc pentru prima oară un EX90, cea mai mare și mai avansată tehnologic mașină produsă vreodată de Volvo. Am beneficiat de experiența mea anterioară în ce privește conducerea unui model electric (EX30 și XC40 electric), astfel încât am fost plăcut surprins să obțin permisiunea de a conduce singur. Am avut o jumătate de oră la dispoziție, așa că traseul a fost unul scurt, pe DN1, până la Snagov și retur. Primul lucru remarcat a fost ușurința cu care m-am obișnuit cu dimensiunea EX90-ului. Recunosc că am avut ceva emoții, deoarece nici măcar un XC60 nu am condus vreodată. Dar s-au risipit repede odată ieșit în trafic, unde EX90 se remarcă printr-o agilitate incredibilă, grație cuplului de 910 Nm (518cp).Apoi insonorizarea mult mai bună decât a modelului EX30, probabil și datorită clasei superioare din care face parte cel mai mare SUV de la Volvo. Altfel, am remarcat că mașina încetinește singură la apropierea de un alt vehicul din față, chiar și fără pilotul adaptiv activat. Practic, menține o distanță de siguranță în raport de viteza de deplasare a celor două vehicule (cel din față și EX90), reducând la maxim riscul de coliziune. Am testat un pic și sunetul, care este foarte bun, pe măsura sistemului audio de înaltă fidelitate Bowers & Wilkins de pe modelul testat. Nu pot să spun nimic despre felul cum stă pe curbe, deoarece nu am avut unde să experimentez asta. Dar nu mă îndoiesc că se prezintă foarte bine și la acest capitol, datorită pachetului de baterii care mențin centrul de greutate foarte jos. Cu toate astea, să nu uităm că mașina cântărește apropare 2,8 tone la gol, probabil din cauza, de această dată, tot a pachetului de baterii care pot stoca 111KW de energie electrică. Unele teste apărute în presă spun că autonomia doar la viteze de autostradă, ajunge la 400 de km. Altfel, Volvo dă un consum mediu de 20,8 KW, deci o autonomie medie între 585 și 612 km. în funcție de motorizarea aleasă. Să nu uit, față de EX30, acest model are și un ecran pentru șofer, cu trei posibilități de vizualizare de informații, una dintre ele fiind navigația aleasă pe ecranul central, precum și un head up display pe parbriz. Despre acesta, ori sunt eu prea scund, ori era scaunul lăsat la maxim de jos, căci trebuia să-mi ridic un pic capul ca să văd complet informațiile afișate acolo. Mă opresc aici și vă invit dragii mei, dacă sunteți curioși, să vă programați la Primus Auto pentru un drive test.
- Earlier
-
Am găsit de asemenea și 202-ul de Deadlock nou. Va face echipa buna cu omologul lui prezentat in urma cu câteva postări.
-
Salutam! Achizitii noi. Senzor ECC soare (ăla de pe bord) NOS, in culoare bej (primul pe care îl văd bej și sa nu fie de 960/S90). Kit NOS senzori ultrasonici pentru alarma Guard 2, dedicat 850. Senzor NOS geam spart. Sa fie acolo, deși nu poate fi utilizat in tandem cu kitul de mai sus. Manual cu toate extra opțiunile, cu tot cu limba italiana (țara pentru care s-a fabricat le coteț). Va fi util la RAR pentru omologarea de Retromobil cu niște componente mai rare, ce urmează sa iasă din “storage”. Va fi nevoie de o dovada ca au existat ca extra opțiuni pentru 850. Filtru nou benzina, ca au trecut anii. Ștergător luneta Denso DU-040 hibrid. Limba noua de fixare a senzorului de temperatura exterioara. Multumesc!
-
Sa-ti meargă 1000 de ani!
-
Scuzele mele pentru dublarea lucrării la direcție. Când am postat a doua oară, uitasem ca am mai scris de ele.
-
Salutari. Reușit sa mai reînnoim câte ceva. Releu ventilator motor Nos. Capac vas lichid frâna Nos. Buton/Releu semnalizare Nos. (Toate 3 in cutii originale). Piedica/treapta pentru deschidere usa dreapta fata. Motoras ecc control temperatura partea dreapta Nos. E singurul care mi-a făcut probleme și care și după curățare încă aprindea ocazional ledurile de eroare la pornire. Schimbat ușor pe la torpedou. Nu am găsit vreo procedura exactă, așa ca am dat cu motorul vechi pe min, am pus mufa pe motorul nou și am așteptat sa se pună pe aceeași poziție, iar după l-am băgat la loc. Doua ture min-max pentru adaptare și aia a fost. Ca-n tinerețile ei.
-
raspund tot eu. Se inlatura capacul rezervorului de lichid de parbriz prin rotire (in sens invers acelor de ceasornic) și apoi se poate introduce un furtun subțire in rezervor; in acest fel se poate goli complet rezervorul. exista și aici acea țeavă subțire dar nu se mai poate introduce furtunul pe ea.
-
Salut, Stie cineva cum se goleste vasul pentru lichid de parbriz ? Este destul de plin cu lichid de iarna și aș vrea sa pun lichid de vara. La modelul vechi era o teava subtire pe care se putea introduce un furtun, dar la modelul nou nu am observat așa ceva. Multumesc.
-
Pe 28.03.2025, la 78745 km s-au facut update-uri la TCM, ECM si CEM. Tot la Excellence.
-
Multumesc, se poate inchide.
-
Buna ziua! Schimbat iar bieletele de direcție in încercarea de a vedea dacă de acolo “cauta” drumul in anumite situații. Rezolvat. Schimbat un cap de planetară exterior pentru a scapa de “axle-hop” pe accelerare mai serioasa in treptele 1 si 2. Rezolvat. Reglat iar jug, fuzete și direcția. Schimbat strikerele de la ușile fata cu unele noi. Dupa dezamăgirea montarii de yale noi pe fata, cu care ușile se închideau fix la fel, acum se închid ca in tineretile ei. A scapat de ranga și baros. Spalat burta și resigilat cu ceara după iarna.
-
Buna ziua! La munca de jos. Inlocuit cap planetară dreapta. Inlocuit bieletele de direcție. Luni reglam direcția din nou. Sper ca am scăpat de axle hop in treapta 1 și la schimbatul din 1 in 2 când ma grăbesc. Schimbat dopuletele de scurgere din lateralele portbagajului.
-
Buna tuturor! Luat set nou de apărătoare noroi fata. Vine cu tot cu clipsurile metalice de sub ele, pe care eu nu le aveam. Schimbat un senzor temperatura ecc, la care elicea din el vobla la pornirea motorului. Gasit yala noua Deadlock și pentru pasager. Nu a vrut-o nimeni, fiind de șofer RHD, însă eu m-am bucurat. Merge pe LHD, și acum pot descuia/dezarma atât alarma, cât și DL-ul și de pe partea dreapta cu cheia. Facut cadou setul vechi de antifurt roti. Găsit la preț de nimic kit nos. Multumesc!
-
Salut, Ma intereseaza sa inlocuiesc cutia cu compresorul, din portbajag, cu aceea care permite o roata de rezerva slim. Masina in cauza: V60 D4 2015 (163hp). Unde as putea gasi un kit complet? sau macar cutia respectiva si sa-mi iau separat o roata care se potriveste si un cric. Am gasit un site, https://volvozone.eu, insa nu sunt sigur daca piesele de le gasesc acolo se potrivesc pentru masina, si nici daca iau tot ce trebuie (apar tot felul de capace si alte accesorii care nu ma prind la ce folosesc si nici daca sunt esentiale). Exista vreun site (sau program) prin care sa pot verifica niste coduri de piese raportat la un VIN ? Multumesc
-
Va salut, Sunt in cautarea unei masini, Volvo XC 60, 2.0 d, preferabil E6, automat. Nu vreau o masina ce consuma ulei, cu bloc fisurat sau altele. Buget: 15.000 +. Multumesc, mesaj PM sau public.
-
Salutare, știe cineva pe ce siguranțe din tabloul de sub bord (volvo xc60 II) se poate monta o alimentare hardwire pentru un dashcam?
-
12 V permanent la socket-ul brichetei față și între scaune
Buruiana posted a topic in V70/XC70 (2000-2007)
Bună ziua tutulor, Se poate face ceva pentru a avea 12 V permanent la bricheta din față și cea dintre scaune ? Drumuri bune. -
Buuuun. Tot io. Am schimbat toate radiatoarele mașinii (A/C, motor, cutie de viteze). Radiatorul A/C era crăpat. Dar tot așa face. Idei ?
-
Din istoria recenta: pe 16.11.2025 am montat noile anvelope de iarna, la 76000 km. Pirelli P Zero Winter 2, not great, not terrible. 20.02.2025, la 78354 km s-a efectuat revizia anuala la Excellence. Bonus: s-a schimbat si bateria 'mare'.
-
Cum pot regla volumul la parktronic ? Când sunt în Retur și ma apropii de un obstacol se aude foarte încet. În momentul în care pun contactul ecranul gps se deschide din bord și rămâne deschis,nu pot să-l dezactivez de pe telecomandă nici din butoanele de lângă volan. Am încercat sa-l debransez(cele doua fire ce alimentează unitatea din port bagaj ,am debranșat bateria nimic)în momentul în care pun contactul ecranul se deschide. Cam ce ar fi de făcut? Mulțumesc!
-
Probleme la pornire "uneori"
Lupuconstantin replied to christian1993's topic in VOLVO XC60 (2008-2017)
Am avut aceasta problema si intr-o zi m-a lasat in drum. Problema a fost un pin de la mufa de alimentare a pompei de motorina din rezervor . Am rezolvat problema singur demontand rezervorul si injurand inginerii de la volvo care nu au lasat orificiu pentru a avea acces la pompa de combustibil din interiorul masinii. -
Buna ziua! Creat cablaj masa pentru bobine. Finalizat înnoirea completa a sistemului de închidere centralizată. Releu Deadlock principal și încuietoare de capac de rezervor, ambele NOS. Gasit și montat releu injectoare OE nou. Multumesc!
- Load more activity