-
Content count
1,811 -
Joined
-
Last visited
Content Type
Profiles
Forums
Gallery
Calendar
Everything posted by mariusdaniel
-
Niciodata nu e prea tarziu !
-
Betty e o fata de toata isprava si nu va face clubul de râs !
-
Iarna ninge cu gesturi umanitare ! Citat din presa de azi ! " Perioada sărbătorilor este sezonul acţiunilor umanitare la care participă toată lumea. Elevi, oameni cu dare de mână şi chiar motociclişti se străduiesc să aducă bucuria pe faţa celor mai puţin norocoşi în preajma sărbătorilor. Tradiţia campaniilor caritabile este păstrată cu sfinţenie de locuitorii din Banat, an de an, în fiecare iarnă. Iniţiativele de acest gen au trecut dincolo de cine somptuase plătite cu bani grei de persoane cu portofele pline şi au făcut apel la dărnicia tuturor, în cele mai inedite feluri. Astfel, trei cazuri sociale vor primi sprijin din partea unui club de motociclişti care a organizat o licitaţie caritabilă la finalul acestei săptămâni. Participanţii la eveniment vor putea cumpăra obiecte inedite. „Avem o hartă a Timişoarei făcută manual, un tatuaj, o cască aerografiată şi un bilet de două persoane pentru Revelion”, a spus Adina Zidu, unul dintre organizatori. Fiecare motociclist devine Moş Crăciun pe două roţi şi va împărţi cadouri micuţilor din satele timişene. " ...Noi umblăm din poartă-n poartă Pe la cei bătuţi de soartă ....
-
Pentru cei care vor sa mearga cu donatiile ! Atentie, dragii mei, v-am pus "gand rau ". Daca reusim sa ajungem la familia ( sau familiile ) inainte de Craciun, vreau sa le cantam si un colind ! Asadar, aveti grija de voce, seara lapte cald cu miere si toate celelalte...
-
Intalnire saptamanala Bucuresti
mariusdaniel replied to BogdanG's topic in Calendarul intrunirilor Volvo-Club
-
Corect ! Imi cer scuze...nu m-am gandit sa intreb si de motorizare. De obicei, insa, pe bidonul de ulei scrie pentru ce fel de motor se foloseste ( mai ales la uleiurile pentru Diesel ).
-
Intalnire saptamanala Bucuresti
mariusdaniel replied to BogdanG's topic in Calendarul intrunirilor Volvo-Club
Tot joia la ora 18:00 ? -
Esti o fericita ! Ai condus noul S60... Acum iti tinem pumnii s-o castigi !
-
Bine ai venit ! Si eu am tot S 40 din 2003. Reviziile le fac intotdeauna la Primus Auto. Acolo, ei pun mereu ulei Castrol Edge 0W 30 for VolvoCars. Daca nu-l gasesti fix pe asta, cred ca poi sa pui si Castrol Edge 0W 30 simplu. Oricum e un ulei de ultima generatie, foarte bun ( si pretul e pe masura ). Sa stapanesti sanatos si fara probleme masina. Cand vii prin tara, poate treci sa ne vedem. Sau, poate participi la una din intalnirile intermediare sau anuale cu toti membrii din tara.
-
Intalnire saptamanala Bucuresti
mariusdaniel replied to BogdanG's topic in Calendarul intrunirilor Volvo-Club
Sper ca e doar o gluma, asta cu intalnirea saptamanala pe sectoare. Daca nu e o gluma, atunci ies si eu joia cu vecinul de la 3rei care are un V40. Oricum nu si-a facut timp niciodata sa ajunga la Polivalenta... Cred ca discutia se poate purta, eventual, despre gasirea unui alt loc pentru toata lumea, care sa fie, cat de cat, convenabil. Mie unul, desi vin din Drumul Taberei, din zona Favorit, nu mi se pare peste mana, sau departe. Doar merg la o intalnire cu prietenii, nu la servici. Dar, daca vreti sa se "sparga gasca", faceti cum poftiti ! Ori, poate nu am inteles eu bine si va intalniti "pe sectoare" in alta zi. -
Intrutotul de acord cu tine ! Hai dragilor, faceti un mic efort, daca nu financiar, macar cu bunuri care zac prin debarale, dar sunt inca folositoare. E atat de simplu sa fii mai bun, macar pentru o sarbatoare de Craciun.
-
Norocul... si-l mai face si omul !
-
E vechi... si destul de ... mort ! Dumnezeu sa-l odihneasca !
-
La mulţi ani, Călin ! Să fii fericit şi să ai parte de tot ce-ţi doreşti tu !
-
Danyx, da-ne te rog cateva detalii despre varsta copilasilor de la Tecuci, sunt fete sau baieti, ca sa stim ce haine sa pregatim. Eu unul, de exemplu, am disponibile hainute pentru baieti mai mici de 6 ani. Asa, cam intre patru si sase ani. Conteaza si ce fel de jucarii le daruim. Sunt si astea utile pe anumite varste. Apoi, ar fi bine sa stim si despre parinti. Se mai gasesc si haine de dama, de barbat. Poate e doar un parinte, mama, sa zicem si sa nu-i daruim haine de barbat.... Chestii din astea.... Asadar, scrie tot ce stii despre ei. Multumesc.
-
Intalnire saptamanala Bucuresti
mariusdaniel replied to BogdanG's topic in Calendarul intrunirilor Volvo-Club
Veniti azi la intalnire in parcarea de la Polivalenta, caci de la noapte vine iarna ! -
Statistici reci... Pana azi, 08 decembrie ora 11:00, acest topic a fost citit de 67 de membri, din totalul de 1.895. Asta inseamna 3,53 %. 14 dintre ei au donat deja sau si-au exprimat intentia ferma de a o face. Adica 21 % dintre cei care au citit. ... Statistici reci...
-
Kevin Twice - No more crying ( by Deep central) http://www.trilulilu.../e9849661dd0c7d
-
Pai, da... parca ne-am mai intalnit si in toamna pe acolo... Era noapte...
-
am gasit ceva si nu stiu ce e....
mariusdaniel replied to gabis's topic in VOLVO S40/V40 (1996-2004)
Nu pot să nu observ că tu găseşti ce nu căutai, iar Ramon caută ceva dar nu găseste... -
Sigur, de ce nu ? Daca poti, da-ne ceva date despre situatia lor. Eu chiar vreau sa cred ca, daca vom avea un caz, atunci il vom putea prezenta mai bine si vom avea sanse mai mari sa strangem donatii. Poate ca unii vor sa stie dinainte pentru ce dau. E normal si accept un astfel de punct de vedere.
-
Fii binevenit ! Problemele se vor rezolva, caci baietii sunt tare priceputi. Chiar si fetele !
-
Eu nu am avut probleme, dar tatal unui prieten de-al meu a murit dupa ce s-a ciocnit cu o masina cu numere de Bulgaria, care circula aiurea in intersectie. Culmea e ca individul mai vroia si despagubiri. Sigur, nu toti sunt la fel. Dar mie unul, imi repugna aceasta practica. Daca li se pare asa de minunat in Bulgaria, sa mearga cu totul acolo, definitiv. Oricum, totul e mai ieftin la ei, alimentele, chiriile, casele. Sa fiu bine inteles, nu am nimic cu Bulgaria. Ba, chiar merg de doua-trei ori pe vara la mare la ei. Dar de aici si pana la a inmatricula masina acolo, e o cale lunga, pe care nu am de gand sa o strabat.
-
N-ai nimerit-o cu "afonul" ! Esti cumva economist ? "Castigul statului" , zici ? Cata vreme am predat Finante Publice la ASE nu am auzit de o astfel de notiune. Mai citeste domnule ! Sincer, nu te inteleg de ce esti suparat pe taxa de prima inmatriculare in Romania ? Ia-ti masina noua, cu Euro 5, din showroom si taxa va fi 0 ! Eu unul, nu tin sa vad toate rablele Germaniei circuland pe drumurile romanesti. Nu doresc sa jignesc pe nimeni, dar pot sa-mi spun si eu parerea drept si cinstit. Da, nu mi-e frica s-o spun : nu sunt fericit sa vad cum infloreste o noua "meserie" - cea de bisnitar de masini ! Trotuarele sunt pline de masini "aduse", iar cei care le vand nu dau un leu la buget din aceasta indeletnicire. Daca tot m-ai provocat, chiar iti spun drept : De-abia astept sa le puna autoritatile capac cumva.
-
Pun pariu ca cei cu masini inmatriculate in Bulgaria fac cea mai mare gura cu privire la calitatea drumurilor noastre. Daca nu dau nimic la bugetul României ar trebui sa taca ( pe tema calitatii ). Pentru ca ei o fac nu ca sunt drumurile proaste, ci ca nu vor sa plateasca nimic pentru ele. Asa cum am mai zis si cu alta ocazie, sper ca se va gasi o solutie pentru evitarea acestei situatii penibile. Daca vrem sa avem drunuri multe si bune ( autostrazi si nationale ), mai intai contribuim si apoi cerem. Stiu ca banii se risipesc in prezent, dar mai bine ne luam la tranta pe tema risipei si a contractelor cu " para'ndarat " decat sa platim taxe la bulgari si sa tocim drumurile noastre. Parerea mea.