mariusdaniel

Membru
  • Content count

    1,806
  • Joined

  • Last visited

Posts posted by mariusdaniel


  1. Omul nostru nu a spus nimic de vreun recall. Scrie că s-a programat în service, că avea probleme cu martorul motor. La recall poate să-ți taie și volanul, dacă nu e bun și să-ți pună altul, sau centurile de siguranță să le taie cu foarfeca și să le înlocuiască. El zice că reparau mașina cu flexul (faiul). Un post de toată jena. Deja cred s-a vorbit prea mult despre nimic pe acest topic.


  2. Pare de domeniul incredibilului să vezi pe cineva de la service-ul din București, că taie cu flexul toba intermediară la o mașină cu doar 230 de km. parcurși. Nu există așa ceva. De ce ai tăia toba, după 230 de km. ? Doar dacă ai avut accident, sau ai trecut peste un bloc de piatră și trebuie să schimbi piesa, etc. Ce o avea martorul motor, cu toba intermediară și cu ușa pasagerului, nu se înțelege. E o amestecătură de informații care nu se leagă una cu alta. Din păcate (sau din fericire), DoruXC60 nu mai scrie nimic să ne lămurească. Și asta cu programarea la zece zile pare de domeniul absurdului. Nu durează mai mult de 3-4 zile, niciodată. Și am programat mașinile acolo, de vreo 20 de ori până acum. Eu nu cred o iotă din ce a scris Doru în postarea asta. 


  3. Greu de umblat atât de adânc la o mașină de 16 ani cu 400.000 de km. și să nu se blocheze/rupe/strica nimic. E inerent. Bănuiesc că ți-ai asumat riscul că ceva nu va merge bine, deoarece șansele să se întâmple asta sunt mai mari decât să meargă totul perfect. Oricum, te admir pentru faptul că ai încercat și că știi ce trebuie făcut. Sper să te ajute cineva să o pui la punct, deși s-ar putea să coste mai mult decât merită. Mult succes!


  4. Acum 12 ore, DoruXC60 a spus:

    Si o repara: cu faiul!!! A luat baiatul faiul in mana si pur si simplu a taiat intermediara ci faiul. Nu-mi venea sa cred: volvo la 230 de km ... bagi faiul pe ea!!!

     

    Poate ne traduci și nou ce ai scris mai sus. Ce e fai, sau intermediară? Iar faza cu ușa pasager e de poveste. Te-ai uitat și tu la mașina aia când ai luat-o din magazin? Zici că s-a agățat cineva de ea și s-a dat huța. Să nu mai zic de ulei... poate ai alergat-o la extrem din prima, că altfel nu înțeleg cum e posibil așa ceva. 

    1 person likes this

  5. Cred că cel mai bine ar fi să întrebi persoana de la care ai cumpărat mașina. Dar, probabil că nu îți va răspunde... Oricum, e clar că nu sunt făcute reviziile la timp și/sau de calitate. Mașinile mai trebuie și întreținute, nu doar exploatate. Deci, cauzele sunt două 1,- mașină neîntreținută corespunzător și 2,- exploatare în condiții nerecomandate de producător. Altfel nu avea cum să ajungă în situația asta un Volvo din 2008.  


  6. Acum 6 ore, Sepukku a spus:

    @mariusdaniel Totusi, ce face aceasta aplicatie. Din ce-am citit, daca nu ai incalzire auxiliara, nu e foarte utila. 

    Face destule lucruri. 

    1,- Îți arată locația exactă unde se află mașina. Poți da flash-uri cu semnalizările sau chiar porni semnalele acustice de panică (pentru a o găsi mai ușor într-o parcare sunt astea)

    2,- Își face și arată  câteva teste , lichid de frânare, integritate becuri, intervalul de service, nivelul lichidului de parbriz.

    3,- Ai și manualul de utilizare al modelului, acolo.

    4,- Ai posibilitatea de a porni mașina din telefon pentru a o climatiza, poți deschide sau închide ușile, ai funcția valet de primire a unui colet (poți deschide portbagajul unui curier, să-ți lase acolo un colet, etc. În ce privește climatizarea, își face treaba foarte eficient. 

    5,- Îți arată temperatura din locul unde este mașina și range în km.

    6,- Ai posibilitatea de a căuta orice locație din lumea asta și de a o trimite sistemului de navigație al mașinii. Când ajungi la mașină și pornești, îți comunică mașina că ai primit o locație și te întreabă dacă vrei să fii condus prin navigație, acolo.

    6,- Ai toate datele mașinii gen număr VIN, greutatea, etc. Poți să împarți mașina cu un membru al familiei, sau un prieten, fără cheie.

    2 people like this

  7. Mav. nici la modelul meu nu văd folderele , dar recunosc că nici nu m-am străduit prea mult, deoarece, de când cu streaming-ul audio (am abonament la Tidal, Deezer, TuneIn și YouTube Music, plus podcasturi de la Spotify și nu numai), nu mai am vreo apetență pentru redat fișiere de pe telefon sau stick. Am SIM-ul de date nelimitat de la VodaFone montat în routerul din portbagaj și nu mai am nevoie de nimic. Sau, folosesc datele telefonului, mi-e totuna. Radio pe FM nu am mai ascultat de luni de zile. Calitatea audio a streaming-uiui de pe TuneIn e mult peste FM. E drept că mai sunt și zone neacoperite de semnal, dar unele posturi de radio, gen RadioParadise, au posibilitatea de a seta un buffer generos și nu mai ai pierderi pe perioada lipsei semnalului de date. Și ținem cont că routerul mașinii, ca și SIM-ul, sunt 4G. Când vom avea 5G, chiar nu vor mai fi probleme.


  8. La 27.01.2022 at 0:28 PM, Gbrl a spus:

    S-a adus vorba de Android Auto wireless.. Pe ale noastre xc 40 2020 posibil sa avem asa ceva? 

    Nativ, sau ca update de soft, se pare că nu. Cel puțin până când nu va oferi Volvo asta, dar, evident, va fi doar pentru modelele nou apărute. Deși, cred că VolvoCars va sări complet această etapă, deoarece trece la Android Automotive, care înseamnă un ecosistem complet Android pe tableta mașinii, total independent de telefon. Instalezi ce aplicații dorești (sigur, din categoria streaming audio, redare fișiere, navigație, podcasturi, etc) Partea de telefonie pură, va fi bazată doar pe Bluetooth, care există deja pe mașinile noastre și funcționează excelent.

    Dar, au apărut deja device-uri de tip dongle, de la Motorola, dar și de la alții, care fac asta. Eu mă gândesc să cumpăr acest device, ca să scap de cabluri în mașină, mai ales că avem încărcare wireless!

    https://9to5google.com/2022/01/13/motorola-wireless-android-auto-adapter/

     

     

     


  9. Nu prea ai pe cine să întrebi aici. Cred că vei fi primul cu așa ceva. Nu te baza doar pe partea electrică la un hibrid. Motorul pe benzină intră și la o apăsare mai energică a pedalei de accelerației. Altfel, XC40 e o mașină deosebită. Sunt foarte curios dacă vei avea Android Auto wireless. 

    Felicitări pentru viitoarea achiziție!


  10. Ai service autorizat La București. Primus Auto, în Otopeni. Evident, nu e nicio problemă dacă întârzii o lună. Costul e greu de estimat. În afară de verificările și înlocuirile uzuale de filtre, fluide, update-uri de soft, etc. e posibil să ai și alte piese de înlocuit. Se va face o diagnoză completă a mașinii și vei primi recomandări pe nivele de urgență, iar decizia va fi a ta.

    1 person likes this

  11. Turație mare peste 2.000, zici? Aia nu e turație mare, e medie cel mult. Turație mare e când ai peste 3.000-4.000 de ture. Oricum, probabil că ai motorizare Diesel, deși nu scrii nimic de asta. Altfel, dacă tu te aștepți de la un motor Diesel vechi de 16 ani să nu scotă fum când te înfigi în pedala de accelerație, înseamnă că ești foarte optimist. Aș paria că 90% din mașinile cu această vârstă fac asta. În rest ia în seamă sfaturile lui Hans, că zice bine. Spor!


  12. Cu banii dați pe două recondiționări, luai una nouă și o montai unde (și cum) trebuie. Eu nu aș mai risca și a treia oară. Când am avut probleme la S40-ul meu, am schimbat-o cu una nouă, la Primus Auto și a fost totul în regulă. Era în urmă cu 7-8 ani, iar mașina merge bine și acum, caseta nouă nu a avut nicio problemă. Sigur, e greu de acceptat să dai jumate din valoarea mașinii pe o casetă nouă + montaj, dar nici să arunci banii mereu pe vechituri sau recondiționate, sau pe montaje neconforme, nu e o soluție. De ce crezi că o casetă de direcție folosită 15-20 de ani, ar fi vreo mare afacere? Cât crezi că ar ține?

    1 person likes this

  13. În materie de surse de iluminat, Philips e o marcă mai bună decât Osram (cel puțin la halogen), iar prețul, întotdeauna mai mare, susține parțial această afirmație. Pe alte topicuri de iluminat auto, colegi de-ai mei (mai cu greutate decât mine) susțin contrariul. Așadar, bugetul tău alocat va decide. Orice ai lua ( dintre primele două variante prezentate), va fi mai bine decât ce ai acum.


  14. Bine ai venit în club, Valerică!

    Pune și una două-poze cu mașina, dacă poți. Cred că se cheamă "flush" operațiunea preliminară de care zici, adică spălarea cutiei cu ulei (tot de cutie evident). E uzuală la toate mărcile.


  15. La 18.11.2021 at 5:40 PM, Gbrl a spus:

    Postez aici fiindcă nu găsesc unde ar fi corect. 

    Am un XC 40 Momentum 2020 și întrebarea mea este dacă sunt diferențe în ceea ce privește farurile... Variantele mai superioare R design au faruri diferite, lumini mai puternice? 

     

    "Mai superioare"... nu există în limba română. Nici la gama XC-40. Toate sunt la fel.

    1 person likes this