Am ţinut maşina mai multe zile intr-o parcare şi s-a cam depus praful pe ea,
parbrizul devenind fumuriu.
M-am oprit la o benzinărie să îl spal, când mi-am dat seama
că găleata care era oferită pentru spălare de geamuri, cu toate că
se afla în interiorul benzinăriei, era umplută cu apă caldă.
Am realizat acest lucru când a fost prea tarziu, după ce deja am
şters parbrizul.
Explicaţie:
Apa caldă (cel puţin în cantitate mică) îngheaţă mai repede
decât cea rece, desigur la temperaturi negative.
De ce? Pentrucă apa caldă degajă energia mult mai repede
decât cea rece şi astfel ajunge la punctul de îngheţ mult mai repede.
Astfel în cazul meu, până să întorc peria sa şterg parbrizul, s-a şi format
gheaţă pe parbriz. Daca apa ar fi fost rece, aş fi apucat sa o şterg.
Am vrut să le atrag atenţia celor de la benzinărie, dar aş fi întâmpinat probleme
în a le explica această lege a fizicii.
În acest sens am vazut şi un reportaj, în care prin Rusia îngheţată un tip aruncă
de la etaj un pahar cu apa rece şi mai apoi aceeaşi cantitate de apă caldă.
Se vede clar cum apa caldă devine sloiuri de gheaţă până ajunge pe pamânt.
S-aveţi o zi frumoasă!