Registration Terms

 

REGULAMENT Volvo-Club.RO

 

 

 

 

 

Forumul Volvo-Club.RO este guvernat de o serie de reguli clare, respectate de către toți membrii, din momentul în care se înregistrează.

Înregistrarea nu este necesară pentru a citi mesajele publicate de membri deja înscriși, ci doar pentru a avea acces la anumite secțiuni, pentru a putea răspunde la mesaje, pentru a putea descărca fişiere sau a avea dreptul de a deschide noi topicuri.

Orice încălcare a prezentului Regulament permite Moderatorilor sau Administratorului forumului Volvo-Club.RO să avertizeze și, în cele din urmă, să restricționeze accesul membrilor în cauza, pe o perioada determinată/nedeterminată.

Niciun membru al forumului nu poate invoca, drept scuză pentru încălcarea Regulamentului, faptul că nu știa de existenta lui. Echipa Volvo-Club.RO își asumă obligația de a publica în permanență un link către prezentul Regulament pe pagina principală a forumului, astfel încat să poată fi ușor identificat și citit.

Echipa Volvo-Club.RO are dreptul să modifice oricând prevederile Regulamentului. Recomandarea noastră ar fi să citiți periodic prezentul Regulament, pentru a cunoaște eventualele actualizări.

 

 

 

 

Reguli generale

 

 

 

Utilizarea acestui forum este un privilegiu si nu un drept.

Toate drepturile asupra continutului sunt rezervate autorilor.

Drepturile asupra anumitor fragmente de text apartin autorilor lor, dupa cum este specificat.

 

Orice abatere asupra acestor reguli duc la avertizarea utilizatorilor, sau in cazuri extreme la stergerea conturilor acestora.

 

 

 

 

Sanctiuni

 

 

 

Sancțiuni Grad I:

 

*Postarea de mesaje scrise integral cu bold, italic sau underline;

*Mesaje despre subiecte care s-au mai discutat;

*Devierea de la subiectul topicului;

*Postarea de mesaje cu tasta CAPS LOCK apasată;

*Folosirea textelor cu fonturi colorate excesiv sau de dimensiuni mari și/sau foarte mari;

*Folosirea de zâmbete în exces;

*Scrierea a doua sau mai multe mesaje unul după altul;

*Postarea pe forum a discuțiilor private de orice fel;

*Folosirea a mai mult de 4 emoticons în cadrul unui post si 3 emoticons în cadrul semnăturii.

 

*Deschiderea unui topic nou avand un subiect ce a fost discutat de alti useri in prealabil. Pentru a nu incalca aceasta regula exista optiunea SEARCH din cadrul forumului. Moderatorii si Administratorul isi rezerva dreptul de a sterge sau inchide un asemenea topic.

*Inregistrarea unui user folosind ca nick denumirea paginii WEB personale sau a unei firme sau ce are conotatii sexuale si/sau interzise de prezentul regulament. De asemenea nu sunt permise si vor fi sterse nick-uri asemănătoare cu cele ale moderatorilor sau administratorului, facute special pentru a creea confuzie.

 

* Răspunsul cu o insulta la provocari sau daca consideraţi că altcineva a postat un mesaj "inflamator". Nu contează cine a început primul. Folositi functia de raportare a unui post pentru a atrage atenţia moderatorilor asupra acelei persoane.

*Folosirea abuziva functiei de raportare a posturilor fara a un suport bine definit.

 

 

Sancțiuni Grad II:

 

*Limbaj vulgar;

*Limbaj de mIRC, Y!Messenger;

*Atac la adresa oricarui membru al Comunităţii;

*Mesaje neclare sau nelegătura între subiect și mesaj;

*Discutarea persoanei care a propus ideea, și nu ideea în sine;

*Postarea de mesaje în locurile unde numai anumite categorii de useri au dreptul;

*Pornirea de discuții incendiare sau în contradictoriu pe subiecte privind gusturi sau obiceiuri;

*Acuzațiile nedovedite la adresa unui membru al Comunității;

*Postarea de materiale care încalca legea dreptului de autor;

*Editarea mesajelor fără un scop bine definit;

*Spam excesiv;

*Deținerea de semnături și/sau avatare ce conțin caracter pornografic;

* Trimiterea de mesaje comerciale nesolicitate altor membri, chiar daca este facuta prin intermediul PM, trimiterea de "mailuri nesolicitate", "scrisori in lant" ori mailuri in masa, mesaje instant etc; este de asemenea interzisa publicarea, transmiterea sau referirea la orice joc de tip "piramidal" sau orice alta activitate menita a insela increderea unor alte persoane, precum si orice activitati similare unor fapte in privinta carora s-a probat in trecut potentialul infractional.

 

Sancțiuni Grad III:

 

*Reclamă de orice fel;

*Injurii grave aduse unuia sau mai multor membri ai Comunității;

*Nerespectarea unei comenzi date de Moderatorii sau Administratorul Forumului;

*Postarea de materiale pornografice;

*Concursurile și competițiile cu premii organizate individual de utilizatori, trebuie în mod obligatoriu aprobate în prealabil de către Administratorul Comunității Volvo-Club.RO;

*Adaugarea link-urilor de download pentru fișiere ce dețin drepturi de autor și/sau fisiere piratate;

*Adaugarea pe server a unor fișiere de redirectionare către o comunitate concurentă;

* Transmiterea de informatii false, vulgare, defaimatoare, pornografice, cu orientare sexuala, injuraturi, insulte sau orice alte activitati ilegale pe teritoriul Romaniei! Rasismul, antisemitismul si atacul la persoana sunt si ele interzise. Acest punct se refera in special dar nu numai la legea 48/2002 (privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare). Mesajele exprima parerea autorilor, care sunt singurii responsabili pentru consecinţele (legale sau de altă natura) ale publicarii acestora.

 

 

Sancțiunea de Grad I reprezintă 1 punct de avertizare.

Sancțiunea de Grad II reprezintă 2 puncte de avertizare.

Sancțiunea de Grad III reprezintă 3 puncte de avertizare si implicit restricționarea accesului pe termen de 21 zile și/sau excluderea din Comunitatea Volvo-Club.RO, indiferent de acces.

 

 

 

 

 

 

Încălcarea drepturilor de autor:

 

 

Comunitatea Volvo-Club.RO respectă drepturile de proprietate intelectuală ale altora, asa cum sunt ele definite in Legea 8/1996 privind drepturile de autor, pretinzând același lucru. Cei care consideră ca munca lor a fost reprodusă pe forumul Volvo-Club.RO într-un mod care constituie o încălcare a drepturilor de autor, poate notifica administratorul prin furnizarea următoarelor informații:

 

1. Identificarea informației, cu drept de autor, ce a fost reprodusă;

2. Identificarea materialului, cu drept de autor, ce a fost reprodus și trebuie eliminat din forum;

3. Adresa dumneavoastră, numărul de telefon, și dacă este cazul, adresa de e-mail, astfel încât să vă putem contacta despre sesizare;

4. Dovada că informațiile, reproduse de forumul Volvo-Club.RO, conțin drept de proprietate intelectuală.

 

Notificarea încălcării drepturilor de autor trebuie trimisă în atenția Administratorului forumului Volvo-Club.RO la adresa admin@volvo-club.ro (Adrian Nițescu)

 

 

NEGARE RĂSPUNDERE:

 

 

Volvo-Club.RO nu-și asumă răspunderea juridică pentru materialele, cu drept de autor, adaugate ilegal de membrii forumului.

Volvo-Club.RO nu-și asumă răspunderea juridică pentru informațiile afișate pe forum de utilizatori.

Volvo-Club.RO nu-și asumă răspunderea juridică pentru consecințele create de informațiile afișate pe acest forum, informațiile şi afișarea lor rămânând în răspunderea totală a utilizatorilor.

Moderatorii forumului Volvo-Club.RO vor șterge imediat orice fel de material, cu drept de autor, adăugat ilegal pe forum.