Matrixxx

Mic ghid pentru schimbat garnitura chiulasa/semeringuri supape

73 posts in this topic

Simptom si cauza.

La stationare indelungata, cu motorul pornit si cald, pe evacuare se observa fum albicios, usor confundabil cu garnitura de chiulasa ciupita. Fumul se manifesta doar la stationare in trafic infernal si la plecarea de pe loc dupa aceasta stationare. In sarcina/acceleratie/pedala la blana nu scoate altfel, nici un pic de fum. Cauza ? Semering-uri de supapa vechi/etansare pierduta a acestora.

Pentru cine doreste, are curaj, rabdare si nu are bani de aruncat pe experiente neplacute ale service-urilor, isi poate schimba cu mina lui semering-urile de la supape, garnitura de chiulasa, kitul de PCV (recirculare vapori ulei), etc - pun acest ghid ce acopera aceste "mici" probleme. Nu este destinat cunoscatorilor ci acelora care nu au mai strabatut acest "drum", pentru a-i incuraja se se bucure la sfarsit de munca lor, ce nu se va avea nici un pret din lume.

- Se scoate borna de minus (surub 10 mm) si se pozitioneaza astfel incit sa nu faca vreun contact accidental.

- Pentru cine mai are scutul de plastic de sub bara fata, se da jos (2 suruburi stinga dreapta + cleme din fata). Se da drumul la antigelul din radiator prin surubul de plastic (de scurgere - 13mm). (vezi poza). Daca e pus de curind se pastreaza, daca e vechi se arunca si se va pune un antigel nou. Mai exista si un surub de scurgere a antigelului din blocul motor (surub de 13mm), care se gaseste undeva mai jos, luind ca reper tevile de tur/retur benzina, coborind pe ele, mai jos de teava care alimenteaza cu apa turbina. (vezi poza)

- Se scoate uleiul (de la busonul baii-17 mm) si filtrul ulei.

-Se slabesc suruburile de la roata dreapta (pasager), se ridica masina si se aseaza sub cadrul motor 2 capre sanatoase, lasandu-se loc in mijloc pentru a putea intra sub masina in vederea scoaterii a diverse suruburi, scoaterii baii de ulei pentru curatare, etc.

-Se scoate roata dreapta, se scoate surubul care tine aparatoarea de noroi (plastic) pentru a putea fi pliata atunci cind vom lucra la distributie (vezi poza)

-Se scoate furtunul cel mic de deasupra corpului termostatului, se scoate mufa in spatele vasului de expansiune (mufa de nivel) si se scoate furtunul care leaga vasul de teava de apa (din dreptul tevilor benzina tur/retur) - pentru a putea scoate si pune deoparte vasul de expansiune. (vezi poza)

- Se scoate furtunul de sus al radiatorului care face legatura cu termostatul. Se scot cele 2 torx-uri (T40) ale corpului termostatului (vezi poza)

si se pune corpul deoparte, impreuna cu termostatul si garnitura.

- Se scot cele 6 torx-uri (T30) ale capacului din plastic de deasupra bujiilor. Se scoate capacul.

- Se scoate colierul ce tine furtunul de PCV ce intra in motor (intre bujiile 3 si 4). (vezi poza)

- Se scoate/trage tabla aluminiu ce acopera rampa de injectoare, se scot mufele injectoarelor si se pune spre dreapta tot harnasamentul firelor (vezi poza).

- Se scoate prinderea (surub 10mm) tevilor benzina tur/retur, pentru a elibera tevile. (vezi poza) La unii sint 2 prinderi, una jos pe bloc si alta sus, linga capacul cu semne al distributiei.

- Se desurubeaza niplul tevii de tur al benzinei (cheie fixa de 17mm) si se scoate furtunul de retur din teava (care duce in regulator de presiune) - pentru a elibera rampa de injectoare. (vezi poza) Unii prefera sa scoata cele 2 suruburi ale regulatorului si sa-l lase in aer - pentru ca furtunul de retur iese/intra foarte greu.

- Se desfac cele 2 suruburi (10 mm) care tin rampa fixata de admisie. Se trage stinga/dreapta usor si uniform de rampa. Astfel, injectoarele vor iesi cu tot cu rampa - vor ramine doar O`ringurile albastre in locasurile admisiei pe care le vom recupera sau vom pune altele noi. Punem rampa deoparte, fara sa lovim duzele injectoarelor.

- Se scoate capacul din plastic al Throttle-ului (clapeta de admisie) - torx T25. Se scoate clema ce tine cablul de acceleratie prins , se scoate cablul de pe mecanismul de prindere/rotire si se scoate surubul (10mm) care tine prins cablul injectoarelor. (vezi poza)

- Se scoate mufa MAF (senzor aer), se trag clemele (6 la numar) corpului de plastic al filtrului de aer, se scoate tubulatura de-acolo pentru a scoate tot corpul filtrului de aer.

- Se trage putin de furtunul de plastic ce iese din corpul ventilatorului si duce in carcasa ECU-ului pentru a-l scoate. Se scot mufele releului ventilatorului, (vezi poza), a alimentarii ventilatorului, a valvei EGR (prinsa cu 2 torx-uri) si se dau cablurile in stinga. Se scot cele 2 vacuumuri (subtire si gros) din corpul admisiei. Se desurubeaza cele 2 prinderi ale ventilatorului (stinga/dreapta sus - torx T25 sau 2 suruburi de 8 mm la unii), se elibereaza din clema furtunul de vacuum (jos, pe corpul ventilatorului, spre farul soferului) si se scoate pe sus corpul ventilatorului.

- Se scoate mufa TPS (din senzorul clapetei de aer) si mufa IAC (motorasul de relanti-Idle). (vezi poza). Se scot furtunele din corpul clapetei si al bradutului de vacuum de pe admisie si celelalte furtune subtiri de vacuum din bradut. Se noteaza fiecare furtun sau se fac poze, daca nu sinteti sigur de traseul lor cind le veti monta la loc. Se scoate surubul de 10mm al bradutului de vacuum, acesta punindu-se deoparte/curatat, etc.(vezi poza)

- Se scoate mufa EGT si se scoate senzorul EGT de sub termostat (EGT = senzorul de temperatura) cu cheie de 14. Firele se rasucesc ODATA cu desurubarea senzorului din locas.

- Se scoate surubul de 12mm ce tine prinsa joja de admisie. (vezi poza). Mai jos mai avem de scos un surub in spatele "piciorului" ce tine joja prinsa, tot de 12 mm. (vezi poza). Se trage in sus joja, pastrind sau schimbind O`ring-ul jojei.

- Se scot cele 9 suruburi (lungi, de 10mm) ale admisiei. Cind punem admisia la loc, se pune garnitura si se insurubeaza putin cele 4 suruburi de jos, acestea avind rol de tinerea garniturii si ghidaj al admisiei, cind o asezam pe acele suruburi. (vezi poza). Se scoate admisia, avind grija la furtunul PCV care va ramine pe loc.

- Acum e timpul pentru o curatare a corpului/furtunelor PCV (recirculare vapori ulei) pentru cine doreste sau pentru cine vrea sa puna un kit PCV nou. Se scoate corpul PCV-ului (2 suruburi 10mm), se slabesc colierele furtunelor...se scoate tot ansamblul si se spala/curata bine pe interior, apoi se lasa la uscat. (vezi poza)

- Se scot mufele de masa (2 la numar) de pe capacul chiuloasei. (vezi poza). Se scoate protectia termica a turbinei, se scot cele 3 suruburi ale downpipe-ului de pe corpul turbinei. Se scot cele 2 suruburi de 10 mm ale tevii de alimentare cu apa a turbinei de pe bloc (pastrind/schimband garnitura ) , pe dedesubtul masinii se scot cele 2 suruburi (torx 20) ale liniei de retur ulei a turbinei si se scoate teava, pastrind/schimband O`ring-ul si garnitura. Se scot cele 4 suruburi ce tin corpul turbinei de galeria evacuare. Unii scot turbina acum pentru schimbare kit O`ring-uri...Se poate lasa galeria pe bloc.

- Se scoate furtunul de plastic ce iese din spatele corpului ECU-ului si intra in firewall. (vezi poza). Daca acum se doreste schimbarea curelei auxiliare, acum e momentul sa scoatem intinzatorul (cele 2 suruburi de 12mm) si un patrat/virf de ciocan/improvizatie/ pentru a slabi tensiunea intinzatorului si sa scoatem cureaua. (vezi poza). Daca nu se doreste schimbarea curelei auxuliare, se lasa totul neumblat acolo.

- Se scoate surubul lung (12mm, in mijloc) al capacului distributiei. Capacul va iesi pe sus, cu putina rabdare si citeva manevre. (vezi poza)

- Se scot cele 2 suruburi (10mm) ale corpului cu semnele distributiei. Se scoate surubul de sus (12mm) al intinzatorului distributiei si apoi cel de jos (12mm). (vezi poza). Se scoate intinzatorul. Daca nu are semne de curs ulei din el, se poate refolosi. Se scoate cureaua de pe came.

- Se scot fisele bujiilor, se desfac cele 3 suruburi ale delcoului si-l scoatem impreuna cu fisele atasate de el. Se scoate capacul protector din plastic, se scot cele 3 suruburi (imbus 3) ale rotorului (vezi poza) si apoi surubul de 10 mm ce tine fixata tabla gidajului rotorului de cama de admisie. (vezi poza). Totul pus deoparte, in aceeasi cutie...

- Se scot cele 2 suruburi (torx T40) ale senzorului de cama, se scoate din mufa senzorul si se pune deoparte. (vezi poza). Se scoate surubul de 10 mm ce tine tabla de ghidaj al senzorului si se scoate ghidajul. (vezi poza)

- Se scoate piulita bucsei de cauciuc al suportului superior de motor (15 mm piulita, 13 mm contra surub) si se scoate surubul lung. (vezi poza). Mai avem de scos o tija cu surub (13mm) ce sustine corpul metalic al suportului motor de chiulasa (inca 2 suruburi de 10mm). (vezi poza). Si inca 2 suruburi de 14mm, mai jos, stinga/dreapta , pentru a scoate definitiv corpul metalic de pe chiulasa. Cel din stinga tine si ansamblul metalic al mufelor celor 2 senzori (RPM si CamShaft).

- Se scot bujiile cu cheia de 16 tubulara lunga... Incepe scoaterea capacului chiuloasei.

Cu un ciocan de cauciuc se bate incet capacul de-a lungul garniturii de silicon. Apoi avem 5 iesituri ale capacului, 2 in fata si 3 in spate unde se pot introduce 2 surubelnite drepte (si puternice), presind una impotriva celeilalte/facind parghie. (vezi poza). Cu multa rabdare, se va salta UNIFORM capacul - in cele din urma garnitura siliconica va ceda si capacul se va ridica. Se scot acum camele sau se lasa pe chiuloasa pentru a putea fi ridicate odata ce ea. (dar devine mai grea...). Se are in vedere (noteaza) care cama este la admisie si care la evacuare. Eu am facut cu markerul un semn. Se vor schimba semering-urile de la came ( 4 in total).

- Cu tubulara de 14 mm DE CALITATE (eu am rupt 3 pina am gasit una adevarata!) si cu o parghie/prelungire/teava, se va incerca cite un pic slabirea celor 12 suruburi ale chiulasei. (ordinea - vezi poza). Pont: se pot bate incet, cu un ciocan si un prelungitor din trusa, plat la virf, capul suruburilor inainte de inceperea propriu-zisa a desfacerii lor. Se scot suruburile, se ridica cu atentie (2 oameni de preferinta) chiuloasa si se pune pe un stand/masa/ceva plat, fara a provoca vreo "trauma" ireparabila :) . Acum e foarte usor sa schimbam (pentru cine doreste) si garnitura corpului termostatului, scotind cele 3 suruburi torx (T40).

- Se curata cit se poate tot ce ramine pe bloc, se aspira mizeria, etc. Substante folosite: Gasket Remover, benzina (si pensula)...Card de credit nefolosibil pentru a racai/curata traseul garniturii, lama de cutter folosita cu mare atentie sa nu zgariem prea mult suprafata chiulasei, carpe...

- Pe un banc/masa se incepe scoaterea semering-urilor de supapa. Eu a trebuit sa cumpar o presa pentru arcuri supape, (vezi poza), asa ca va fi disponibila pentru prieteni pentru...o bere :) Se preseaza arcul supapei, se scoate talerul, se scot semering-urile. Se lucreaza pe rind, la cite o supapa/cilindru. Se curata bine supapele, scaunele (pasta abraziva populara: pasta de electrozi pisata in pasta de dinti+ burete metalic ce nu zgarie inoxul - se gaseste in piata, periuta de dinti veche)... Dupa montarea semering-urilor si supapelor se face proba scaunelor/etansare cu turnat benzina pe la supape si vazut eventuale scurgeri prin spate.

- se curata BINE DE TOT capacul si chiuloasa, pe toate traseele unde vine in contact garnitura de chiuloasa si garnitura siliconica. Se curata canalele de ungere tacheti, tot traseul de ghidaj al uleiului... (vezi poza).Cu rabdare si suflet pus se face o treaba foarte buna. Cine doreste, isi poate duce la curatat/rectificat/planat/schimbat semeringuri supape/curatat scaune supape la un atelier specializat... Eu am gasit garnitura de chiulasa perfecta dupa atitia ani si atita...forja data motorului. Se polizeaza cu perii mici de sarma si pietre (pietre conice/cilindrice de polizat) gaurile de admisie si evacuare - pentru cine are rabdare, tijele supapelor, suprafata lor cit mai fin si "luind" cit mai putin din material.

Inainte de montarea suruburilor de chiuloasa (pe care eu le recomand sa le puneti NOI - vezi poza cu lungimea surubului nou versus surub vechi) (vezi poza), trebuie sa curatam/aspiram orice picatura de apa/ulei din gauri. Nerespectarea acestei reguli duce la spargerea blocului in timp relativ scurt. Eu am legat un furtun de vacuum cu o gramada de banda adeziva la gura de aspiratie a furtunului aspiratorului, tragind tot de-acolo.

Ordinea stringerii suruburilor este data si pe cutia de carton a garniturii de chiulasa. (vezi poza). Se pleaca de la mijloc si se continua in X. Cheia dinamometrica buna este indispensabila pentru o stringere corecta + disc gradat pentru stringere unghiulara, care se monteaza pe cheia dinamometrica. (vezi poza). Suruburilor li se ung filetul cu putin ulei curat, dupa care se trece filetul foarte bine prin hartie igienica. (vezi poza). Se string intai cu mina, pe rind, apoi din mijloc se incepe stringerea cu cheia dinamometrica.

Dupa ce s-a strins chiulasa, se pun O`ring-urile bujilor pe bloc, se pun cu grija cele 2 came, se pune garnitura siliconica (Victor Reinz) uniform pe traseele capacului. Eu am "punctat" cu degetul siliconul pe trasee, (vezi poza), apoi cu un roller mic (ca cel de zugravit) am intins uniform siliconul pe traseele capacului.

Se pune putina vaselina peste tot unde vin in contact camele cu blocul - pentru ca acestea nu vor avea ungere in primele momente ale rotirii camelor/motorului. (vezi poza).

Se pune capacul cu grija peste chiulasa, stringind intai cu mina suruburile, apoi incet, pe rind cu cheia.

Se pune intinzatorul distributiei in menghina si se stringe incet (dureaza vreo 6-7 minute) pina la capatul cursei, se infige un cui otelit in gaurile de ghidaje, pe care-l vom scoate mai tarziu cind va fi pusa cureaua/distributia la punct. (vezi poza). A nu se uita ghidajul de plastic alb care va veni deasupra, dupa ce am scos cuiul, "imbracand" axul intinzatorului.

Se pune la semne distributia cu cureaua cit se poate de intinsa, se scoate cuiul intinzatorului si se monteaza la loc in ordine inversa celelalte piese...Nu uitati inainte de punere antigel si ulei sa stringeti suruburile de golire. Atit antigelul cit si uleiul vor trebui verificate a 2-a zi (la inceput, antigelul se va turna in vas pina cind nu va mai scadea nivelul dupa 5 minute - e bine sa ridicam cit putem vasul. Cind se raceste motorul total, se va umple la nivel MAXIM vasul - dupa o noua pornire a doua zi il vom gasi la jumatate. Uleiul va trebui completat la fel, dupa ce motorul se va fi racit si urmarit citeva zile nivelul si eventualele scurgeri nedorite.)

- Observatie: cind se vor pune ghidajele de tabla de la delco si senzorul de cama, a se vedea pozele alaturate. (vezi poze). Cel de la delco are un semn/adincitura ce trebuie sa stea cam pe la ora 4 al ceasului, ca orientare - iar cel de la cama acopera plaja de la ora 8 la ora 2, aproximativ. Linia canelurii camei de admisie trebuie sa stea DEASUPRA liniei de lipire a capacului cu chiulasa si totodata sa fie PARALELA cu aceasta. Daca nu e paralela, vor trebui slabite putin cele 3 suruburi de 10mm ale camei si, realizind o parghie cu o surubelnita, rotita putim cama in directia necesara (gaurile camei sint ovale), stringindu-se apoi la loc. La fel se procedeaza si cu cama de evacuare, singura diferenta fiind aceea ca linia canelurii trebuie sa se situeze SUB linia de lipire a capacului. Liniile canelurilor se vor privi cam de la un metru distanta, dinspre delcou. (vezi poza).

Timp de executie - 3, 4 zile in 2 oameni. La mine a durat o saptamina pentru ca nu am putut lucra peste ora 17.30, trebuind sa plec la job.

Multumiri multe lui:

-Vali (Spranta - pe forum), stind umar la umar cu mine, muncind si invatind o gramada de chestii noi. Mi-a desfacut/curatat singur tachetii :)

-Vadim (Brava - pe forum) pentru ajutorul scoaterii suruburilor chiulasei, venind cu o scula "grea", o cheie adevarata.

-Vali (vlpvlp - pe forum) pentru ajutor si unele sfaturi.

-Laurentiu (Volvo 850 alb, pentru cunoscatori) pentru imprumut cheie dinamometrica.

-Tommy, pentru drumul facut impreuna pina la mare si inapoi, pentru scoaterea bestiei la plimbare.

Vremii nu-i multumesc, mi-a fost potrivnica zilnic, ploaie marunta, vant, frig aproape toata saptamina. Cind am terminat, a iesit soarele :)

Daca va ajuta macar cuiva toate aceste randuri, o vorba buna va fi binevenita :)

Al vostru, Matrixxx.

post-96-0-04127700-1303679648_thumb.jpg

post-96-0-08265300-1303679649_thumb.jpg

post-96-0-98130000-1303679649_thumb.jpg

post-96-0-20717200-1303679651_thumb.jpg

post-96-0-22540100-1303679652_thumb.jpg

post-96-0-07046000-1303679653_thumb.jpg

post-96-0-92189600-1303679653_thumb.jpg

post-96-0-84723300-1303679654_thumb.jpg

post-96-0-75451200-1303679693_thumb.jpg

post-96-0-60348100-1303679694_thumb.jpg

post-96-0-81381700-1303679710_thumb.jpg

post-96-0-73945300-1303679711_thumb.jpg

post-96-0-64458700-1303679712_thumb.jpg

post-96-0-49701300-1303679713_thumb.jpg

post-96-0-48954200-1303679714_thumb.jpg

post-96-0-45005900-1303679715_thumb.jpg

post-96-0-44261800-1303679728_thumb.jpg

post-96-0-57399300-1303679729_thumb.jpg

post-96-0-68244300-1303679730_thumb.jpg

post-96-0-75923100-1303679731_thumb.jpg

post-96-0-52949400-1303679758_thumb.jpg

post-96-0-65892500-1303679759_thumb.jpg

post-96-0-57829200-1303679760_thumb.jpg

post-96-0-48467600-1303679761_thumb.jpg

post-96-0-51365600-1303679762_thumb.jpg

post-96-0-41665100-1303679763_thumb.jpg

post-96-0-32927000-1303679764_thumb.jpg

post-96-0-29937400-1303679765_thumb.jpg

post-96-0-27041700-1303679784_thumb.jpg

post-96-0-18172200-1303679785_thumb.jpg

post-96-0-16666600-1303679786_thumb.jpg

post-96-0-18187900-1303679787_thumb.jpg

post-96-0-17525200-1303679788_thumb.jpg

post-96-0-54104700-1303679789_thumb.jpg

post-96-0-48815900-1303679790_thumb.jpg

post-96-0-40004300-1303679791_thumb.jpg

post-96-0-70219400-1303679807_thumb.jpg

post-96-0-71673800-1303679808_thumb.jpg

post-96-0-60498000-1303679809_thumb.jpg

post-96-0-54508200-1303679810_thumb.jpg

post-96-0-76982600-1303679811_thumb.jpg

post-96-0-19910400-1303679813_thumb.jpg

post-96-0-92906600-1303679814_thumb.jpg

post-96-0-38658400-1303679816_thumb.jpg

post-96-0-46936700-1303679842_thumb.jpg

4 people like this

Share this post


Link to post
Share on other sites

Tizule, nu pot decat sa te felicit pentru initiativa de a posta acest DIY si mai ales pentru rabdarea, vointa si tenacitatea de care ai dat dovada realizand aceste operatiuni in conditii "home made"! ;)

Off.... ce nu facem noi pentru BIJUTERIILE noastre?

Te iubesc si te respect! Acelasi, avx...:-*

Edited by avx
1 person likes this

Share this post


Link to post
Share on other sites

ce se vede acolo este motorul tau desfacut sau .........?

daca ai nevoie de tacheti sau suape sa stii ca gasesti la mine.

1 person likes this

Share this post


Link to post
Share on other sites

Cateva completari:

Chiar daca semeringurile la supape sunt in stare perfecta(ca noi)se masoara cu un micrometru uzura supapelor si in in functie de ce uzura se vor inlocui.

La supapele care se inlocuiesc se modela scaunele supapelor cu pasta pentru supape(intrebati la magazinele de piese auto) pana supapepele vor etansa perfect.

Garnitura de chiuloasa NU se unge niciodata cu ulei(aceasta are silicon pe ea care la caldura produce etansarea).

P.S.Parerea mea este sa va descarcati un manual de reparatie si sa respectati ce scrie in el pentru ca in Romania la fiecare colt de strada gasim mecanici cu IDEI stralucite. ;D

2 people like this

Share this post


Link to post
Share on other sites

Felicitari Florin !

So ... mecanicul care a avut masina mea in grija la Primus caruia din pacate i-am pierdut numarul de telefon si cu care m-am sfatuit acum 2 ani inainte sa desfac motorul mi-a spus sa am grija sa ung pe ambele parti garnitura cu ulei si asta o spune si un alt fost mecanic care a lucrat la volvo si este pe la noi pe forum .. asa ca ca ei nu sunt mecanici de coltul strazii si totusi spun asta ;) si asta o spune orice mecanic de la orice service .

Mai departe , la supape se vorbeste de uzura de microni lucru ce este compensat de simering , atata timp cat nu are joc (ghid de supapa dus ) si nu scapa compresie (scaun supapa deformat ) este ok . Supapele se schimba cand sunt ciobite sau strambe .

Deja cand schimbi supape te duci la un service gen Caprita ca sa-ti schimbe scaunele de supapa , in niciun caz nu le honuiesti pe cele vechi , iar daca cele noi la cota nominala nu etanseaza perfect se honuiesc cu niste "special tool-uri"

Edited by Brava
1 person likes this

Share this post


Link to post
Share on other sites

Esti.....esti......esti.........BESTIAL !!!!!

Bravo!

1 person likes this

Share this post


Link to post
Share on other sites

Parerea mea este ca cei doi mecanici care iti dau aceste sfaturi sunt carpaci.

Poti argumenta de ce se unge cu ulei?Sau este doar ca asa a zis GIGI mecacanicul?

"Mai departe , la supape se vorbeste de uzura de microni lucru ce este compensat de simering , atata timp cat nu are joc (ghid de supapa dus ) si nu scapa compresie (scaun supapa deformat ) este ok . Supapele se schimba cand sunt ciobite sau strambe .

Deja cand schimbi supape te duci la un service gen Caprita ca sa-ti schimbe scaunele de supapa , in niciun caz nu le honuiesti pe cele vechi , iar daca cele noi la cota nominala nu etanseaza perfect se honuiesc cu niste "special tool-uri"

Uzura este de ordinul micronilor dar poti avea o abatere astfel incat sa semeringul sa nu etanseze perfect pe corpul supapei.

P.S. Esti bestial!!!!!!

Share this post


Link to post
Share on other sites

Exemplar ! Lectie deschisa...pentru mine e uimitor cum poate cineva sa aiba curaj sa desfaca un motor. Eu nici macar nu inteleg de ce ...merge masina ! Asa ca sunt cu atat mai impresionat. Dupa cat de detaliat e descris totul, cred ca si un nepriceput ca mine ar putea incerca.

Felicitari Matrixxx !

Share this post


Link to post
Share on other sites

1.Se da cu un strat subtire de ulei ca sa nu se lipeasca de bloc/chiulasa

2.Vali ce spui tu acolo este de domeniul sf-ului . Din cate imi amintesc tu ai pus cuzinetii la f***-i ma-sa ... adica nu pe cod ... pai codul respectiv reprezinta cotele vilbrochenului respectiv palierului si nu cred ca ti-a scazut presiunea la ulei .. diferenta era tot de cativa microni .

Chiulasa mea avea 260k Km cand am desfacut-o si nu avea nicio supapa uzata ... doar un scaun la cil 2 , scaun care s-a rectificat, era ceva infim si pierdea compresie .

Edited by HEIMÐALLR
Limbaj obscen

Share this post


Link to post
Share on other sites

Mai dragilor, bucurati-va de viata si de bijuteriile voastre, ca de-aia am muncit la ghidul asta, sa ne ajutam intre noi.

Parerile pro/contra sint binevenite, insa hai sa nu ne mai certam si sa venim cu idei argumentate.

:occasion14:

Share this post


Link to post
Share on other sites

Pregatirea si montajul chiulasei

Pregatirea si montajul chiulasei

1. Curatati cu atentie suprafetele de etansare ale blocului motor si chiulasei; corpurile straine si reziduurile de pe suprafete sunt deseori surse de erori.

2. Verificati planeitatea suprafetelor cu o rigla de precizie, longitudinal si transversal.

3. Inlaturati amprentele, deformatiile pieselor, santurile si crestaturile, de exemplu printr-o rectificare plana intr-un atelier de specialitate.

4. Tineti cont de grosimea minima a blocului motor si a chiulasei conform datelor producatorului precum si de grosimea prescrisa a garniturii de chiulasa.

5. Centrati garnitura de chiulasa pe blocul motor; nu aplicati agenti suplimentari de etansare, unsori si uleiuri.

6. Asezati chiulasa (cu atentie); nu deteriorati garnitura de chiulasa la montaj.

Inlocuirea suruburilor de chiulasa

7. Utilizati suruburi noi de chiulasa.

8. Curatati gaurile filetate si indepartati impuritatile, uleiul si apa, prin purjare cu aer comprimat.

9. Umectati usor cu ulei filetul surubului si capul surubului de chiulasa; puneti putin ulei pe o laveta si rotiti apoi surubul prin carpa.

10. Gresati saiba aferenta pe ambele parti, in cazul cand producatorul prevede montarea acesteia.

11. Respectati neaparat liniile directoare si indicatiile producatorului privind strangerea suruburilor de chiulasa; indicatiile de montaj difera nu numai de la producator la producator ci si de la motor la motor.

12. Utilizati numai substante antigel si de protectie anticoroziva recomandate si admise.

Aveti incredere in specialistii Victor Reinz

Suruburile de chiulasa garanteaza o imbinare sigura si demontabila. Aceasta nu inseamna insa, ca acelasi surub poate reutilizat: la montajul chiulasei inlocuiti intotdeauna suruburile de chiulasa vechi cu altele noi.

Rezultatul este o presare de suprafata puternica, pentru o imbinare sigura si etansa. Utilizati exclusiv suruburi de chiulasa de la producatori de calitate. Suruburile de chiulasa de la Victor Reinz corespund indicatiilor producatorului si corespund optim pentru seturile noastre de etansare.

Indicatiile pentru montare se livreaza impreuna cu produsele.

Nu am scris eu doar am dat copy/paste dintr-un manual de reparatie.

Bafta.

P.S. Cateodata si mecanicii se pot insela.(de asta e bine sa le faci cu mana ta)

..

Edited by vlpvlp06
1 person likes this

Share this post


Link to post
Share on other sites

Parere proprie, personala si neavizata fata de ce faceti voi in Bucuresti cu motoarele astea de 850...

Chiar era nevoie de asa ceva? Al tau Matrixxx, nu avea nici jumate din viata, cu tot cu modificarile pe care le-ai facut. Hai sa zicem ca e prima...maxim a doua generatie de motoare transversale de la Volvo dar nici chiar asa. :) Ajungem iar la "antica" discutie benzina vs diesel si vreau sa va spun ca de bine de rau, al meu face imediat 300k km si nu e nici motorul, nici cutia desfacute (si stiii ca practic, nu e diferenta de emblema geometrica inscriptionata intre ele).

Banuiesc un duh rau, care va deschide motoarele in capitala. :P

Chiar e de speriat cate motoare pe benzina de 850, au fost desfacute de voi in Bucuresti... chiar si pentru diesel-isti convisti ca mine (si care considera ca o masina frumoasa, ingrijita, cu dotari... e musai sa fie benzina). :)

Share this post


Link to post
Share on other sites

Nu numai motoarele de 850 au probleme si eu am avut probleme la 2.4i si a fost desfacut motorul, asta nu inseamna ca nu mai merge, pur si simplu nu tin o vesnicie si nu sunt la fel de fiabile ca cele diesel vechi, oricum sunt mult mai fiabile in comparatie cu dieselul modern .

Felicitarile mele Matrixxx pt topicul acesta, este cu adevarat util si raspunde la multe intrebari .

Share this post


Link to post
Share on other sites

@ Matrixxx,prietene,stiu cat de mult ai muncit la motor dar efortul de a descrie la fix fiecare etapa cu lux de amanunte cred a depasit tot...hai sa fiu "original",esti bestial!'..

@Adi...nu e nimic anormal la motoarele noastre..pur si simplu facem multi kilometri atat in oras cat si afara si pe aia care ii facem te asigur ca nu mergem la consum..:)))..d-aia avem bestii ca sa le omoram si evident,platim si pretul distractiei...:))

Share this post


Link to post
Share on other sites

@ Tommy, am crezut de cuviinta sa mai incurajez si alti pasionati, de aceea am incercat sa fiu cit de explicit am putut. Nu e chiar 100% facuta descrierea, insa eu sint satisfacut cum a iesit si cred ca va ajuta, pe viitor si pe altii.

"Chiar era nevoie de asa ceva?"

@ Adi, nr. meu de km de pe bord actuali (148.236) sint SIGUR ca nu e cel real, fostul proprietar mi-a spus ca a mers vreo 2 ani fara kilometraj (rotita buclucasa rupta). In plus, masina are 15 ani fara nici o reparatie capitala, iar ceea am facut eu (schimbat niste semeringuri de supape, o garnitura de chiulasa si curatat baia de "magiunul" care l-am gasit acolo, O`ring-uri noi, etc.) nu a fost ceva foarte serios - din contra, eu STIU ca am facut foarte bine motorului prin aceasta mica curatenie. La forja pe care o vede ZILNIC bestia mea, m-a bucurat foarte tare sa gasesc totul aproape perfect cind am desfacut chiulasa (garnitura perfecta, nimic corodat/colmatat la ghidajele/canalele antigel sau ulei, supape perfecte - doar niste depunere pe tijele de evacuare, care a iesit frumos cu o lama de cutter, tacheti cu ungere perfecta - niciunul blocat dupa atitia ani!), asa ca ma declar super multumit cum rezista aceste motoare la talpa zilnica, la un boost de peste 1bar, cu benzina de rahat care o avem in tara noastra mioritica. Ambreiajul rezista inca eroic, motorul toarce perfect - deci, unde e nedumerirea ta ? A, desfacem motoare de 850 in Bucuresti ? Sint pe degetele de la o mina: Tommy - care a avut peste 500.000 km, Vlpvlp care a trebuit sa-l desfaca prima data pentru o lipsa de ulei si a doua oara pentru a schimba citeva semeringuri + schimbat kit ambreiaj, Vali (spranta) care a cumparat motorul de la dany_cmd DEJA cu probleme si bineinteles, eu.

Deci, motoarele turbo de 850 chiar tin foarte mult versus cit de Crunt sint exploatate. Motoarele de pe masinile lui Matrixxx, Tommy, Vlpvlp nu vor sa bata recordul la nr. de km parcursi fara reparatii grave, ci sint una cu sufletul posesorilor, ce vor muuuuulta distractie si "injosiri" ale multor masini de zeci de mii de euro de pe strada, pline de aere. Nu mai tin ? Altele, ca sint consumabile.

"Chiar era nevoie de asa ceva?" Acum, mirarea ta parca nu mai e la fel de justificata, nu crezi ? :D

La muuuulti km fara reparatii (cum facem noi) iti doresc, dragule.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Sa nu uitam de Vadim,chiar daca nu e T5 dar asa se comporta..:))

Share this post


Link to post
Share on other sites

Stai ca e si T5-ul "pe vine" .. si evideent ca il voi desface inainte sa-l pun pe masina :lol:

Share this post


Link to post
Share on other sites

motor sau masina tre' sa vina?

Share this post


Link to post
Share on other sites

Motor :lol:

Share this post


Link to post
Share on other sites

a fost acum un veac:)

mai sunt tachetii,19 supape +1/2 supapa,arcuri,sigurante supape.

nu stii ca l-am desfacut si i-am aratat drumul celui de pe glt si al chiulasei mele?;)

Share this post


Link to post
Share on other sites

Salut!Si pe langa Slobozia nu doar in capitala se-ntampla lucruri ciudate cu motoarele de 850 aduse de prin Germania sau Austria ;D .Eu ma pot "lauda" ca am reparat impreuna cu tatal meu motoarele celor 2 850-uri pe care le detinem.Unul avea 329.000 Km si mergea cu "untdelemn de la bunica" datorita alinierii fantelor de la segmentii unui cilindru si binenteles a simeringurilor de supape care erau "coapte",in rest totul era perfect,iar cand spun asta ma refer la faptul ca am folosit tot arsenalul de micrometre si comparatoare pentru a trage concluzia finala.Acum merge excelent dupa inlocuirea segmentilor,cuzinetilor de biela,cuzineilor de joc axial simeringurilor(toate)a pompei de apa si binenteles a tuturor consumabilelor(garnituri,filtre,bujii,curele etc.).

Iar al 2-lea motor cel folosit pentru a invia cadavrul care altfel ajungea donator pentru unele din masinutele voastre probabil :blush: ,

provine de pe un V 70 caruia pe la 112.000Km odata cu inlocuirea Kit-ului de distributie i s-a inlocuit si pompa de apa cu una de calitate indoielnica(asta in Germania)si carei pompa i-au cedat rulmentii,motiv pentru care masina a ajuns la dezmembrari pe la 160.000Km.L-am demontat doar pentru o constatare mai amanuntita in urma careia i s-au inlocuit si o parte din componentele care aveau doar urme ca au functionat nicidecum ca ar fi uzate excesiv si chiar trebuiau inlocuite,am facut-o pur si simplu ca sa ma asigur ca nu voi mai fi nevoit sa-l demontez prea curand sau din exces de zel si bani ;) .Acestuia i s-au inlocuit toti cuzinetii in plus fata de celalalt(originali Volvo binenteles).Am folosit pentru etansarea carterului solutia indicata de Volvo nu silicon si era sa uit la amandoua le-am rodat supapele cu pasta abraziva pentru ca totul sa iasa asa cum trebuie.Mare parte din piese le-am cumparat de la Midnight Caller si am urmat instructiunile din manualul de reparatie Haynes care contine cam toata informatia necesara unei astfel de reparatii.Mentionez ca nu am uns niciuna din garniturile de chiulasa cu ulei sau altceva,nu de alta dar n-am vazut sa scrie asta pe undeva :- si mai cred ca nu este de loc indicat sa faceti asta pentru ca mai tarziu este foarte posibil sa necesite o restrangere.

Morala:Tot ce am facut a fost facut probabil doar ca sa ma simt eu bine stiind ca e facut asa cum trebuie de manutele mele, iar o "curatenie generala" nu strica niciodata,ci ii poate mari considerabil durata de viata unui motor.

La finalul acestei povesti vreau sa-l felicit si eu (daca mai era cazul) pe Matrixx pentru modul in care descrie toate operatiile nu doar pe aceasta,lucru care ne-a ajutat de multe ori si ne va ajuta in continuare.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Multumesc pentru aprecieri. De cind sint pe acest forum am incercat sa ajut, uneori am reusit mai mult, alteori mai putin.

:occasion14:

Share this post


Link to post
Share on other sites

...Ambreiajul rezista inca eroic, motorul toarce perfect - deci, unde e nedumerirea ta ? A, desfacem motoare de 850 in Bucuresti ?...

Deci, motoarele turbo de 850 chiar tin foarte mult versus cit de Crunt sint exploatate. Motoarele de pe masinile lui Matrixxx, Tommy, Vlpvlp nu vor sa bata recordul la nr. de km parcursi fara reparatii grave, ci sint una cu sufletul posesorilor, ce vor muuuuulta distractie si "injosiri" ale multor masini de zeci de mii de euro de pe strada, pline de aere. Nu mai tin ? Altele, ca sint consumabile.

"Chiar era nevoie de asa ceva?" Acum, mirarea ta parca nu mai e la fel de justificata, nu crezi ? :D

...

Chiar nu eram constient ca si modul de exploatare sportiv are vreo influenta.

Nu stiu cine mi-a bagat mie in cap, ca motorului sa ii dai reviziile la timp si in rest talpa cat cuprinde si cu orice ocazie, ca "i face bine"... cel putin eu asa procedez.

Si in sinea mea, ma astept/am sa tina multe sute de mii de kilometri chiar si la modul asta de exploatare. :blackeye:

Multumesc pentru explicatiile suplimentare si de iluminare. Nu eram total constient de costul distractiei.

Felicitari inca odata pentru operatiune.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!


Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.


Sign In Now