O altfel de poezie

[nionut76 750]

Ce trebuie sa invatam inainte de a fi prea tarziu?

"Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit", spune Jorge Luis Borges in poezia pe care v-o propun astazi – un text despre cateva adevaruri simple, pe care suntem tentati sa le trecem in derizoriu, prioritatile noastre fiind mai mereu legate de aspectele concrete si materiale ale existentei noastre. Am ajuns sa ignoram esenta doar pentru ca ne concentram prea mult pe aparenta: case mai mari, masini mai noi, bani mai multi in cont. Dar, toata viata trebuie sa inveti cum sa traiesti, spune un proverb latin. Si tocmai la asta vreau sa reflectam astazi.

In timp inveti....

Jorge Luis Borges

Dupa un anumit timp,

omul invata sa perceapa diferenta

subtila intre a sustine o mana

si a inlantui un suflet,

si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva

si ca

a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta

,

si asa, omul incepe sa invete...

ca saruturile nu sunt contracte

si cadourile nu sunt promisiuni,

si asa,

omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg

deschisi

,

si invata sa-si construiasca toate drumurile

bazate pe astazi si acum

,

pentru ca terenul lui maine

este prea nesigur pentru a face planuri...

si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la

jumatatea drumului.

Si dupa un timp, omul invata ca, daca e prea multa,

pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza.

Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina

si-si

impodobeste propriul suflet

,

in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori

,

si invata ca intr-adevar poate suporta,

ca intradevar are forta,

ca intradevar e valoros,

si omul invata si invata ...

si cu fiecare zi invata.

Cu timpul inveti ca a sta alaturi de

cineva pentru ca iti ofera un viitor bun,

inseamna ca

mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut.

Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu

defectele tale,

fara a pretinde sa te schimbe,

iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti!

Iti dai seama cu timpul ca, daca esti alaturi de aceasta persoana doar

pentru a-ti intovarasi singuratatea,

in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.

Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati,

si ca cel care nu lupta pentru ei,

mai devreme sau mai tarziu, se va vedea inconjurat doar de false

prietenii.

Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie

pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit.

Cu timpul inveti ca

a scuza e ceva ce poate face oricine,

dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face.

Cu timpul intelegi ca, daca ai ranit grav un prieten,

e foarte probabil ca prietenia lui sa nu mai aiba niciodata aceeasi

intensitate.

Cu timpul iti dai seama ca, desi

poti fi fericit cu prietenii tai,

intr-o buna zi vei plange

dupa cei pe care i-ai lasat sa plece.

Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta

nu se va mai repeta niciodata.

Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta

umana,

mai devreme sau mai tarziu, va suferi aceleasi

umilinte si dispret, dar multiplicate, ridicate la patrat.

Cu timpul inveti ca, grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca,

asta va determina ca in final,

ele

sa nu mai fie asa cum sperai

.

Cu timpul iti dai seama ca in realitate,

cel mai bun nu era viitorul,

ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment.

Cu timpul vei vedea ca, desi te simti fericit cu cei care-ti sunt

imprejur,

iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine

si acum s-au dus si nu mai sunt...

Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa

ceri iertare,

sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor,

sa spui ca ai nevoie,

sa spui ca vrei sa fii prieten,

dinaintea unui mormant,

nu mai are nici un sens.

Dar din pacate,

toate se invata doar cu timpul...

In anumite cazuri, cuvintele sunt de prisos. Trebuie doar sa te opresti o clipa si sa admiti ca exista lucruri mai importante decat zbaterea nesfarsita dupa averi si puteri. Slujba ta poate sa mai astepte putin, curatenia din dulapuri poate fi amanata cu cateva ore, nici cumparaturile alea nu sunt atat de urgente. Inchide televizorul, uita de guverne neprietenoase si politicieni corupti (le vei gasi pe toate tot acolo si cand te intorci) si rupe-te din ritmul asta nebun in care ai incremenit. Strange-ti dragii aproape, suna-i pe cei de departe. Citeste o poveste cu copilul tau. Stai la taclale cu mama ta. Fa ceva ce-ti place. Aminteste-ti ca singurul moment care conteaza e cel pe care il traiesti chiar acum. Ieri s-a dus deja, iar maine s-ar putea sa nu vina niciodata.

[iulirx 614]

Cu timpul imbratinesti si ajungi sa scrii si sa simti ca Jorge.

Cu timpul iti dai seama ca a invata din greselile altora nu inseamna sa nu fii tu insuti, nu inseamna ca nu mai esti unic.

Cu timpul iti dai seama ca cu timpul nu e de joaca. In curind vom deveni evenimente dureroase, amintiri, uitari.

Sinceritatea, sensibilitatea, copiii, familia si prietenii iti ofera un bonus de timp. E gratis, luati-l !

Edited 4 Feb 2013 by iulirx

[feraru3333 238]

l-am prins. mersi

[mariusdaniel 950]

"Aminteste-ti ca singurul moment care conteaza e cel pe care il traiesti chiar acum. Ieri s-a dus deja, iar maine s-ar putea sa nu vina niciodata."

Intradevar, este lucrul care, cel putin mie unuia, nu-mi reuseste. Si pe masura ce timpul trece, imi dau seama tot mai mult de adevarul acestor cuvinte. Incep sa ma conving tot mai mult de faptul ca sunt un risipitor de timp, dupa ce am fost unul de iubire. Iar leacul e in poezia altfel de mai sus. Multumesc!

[mariusdaniel 950]

O ÎNTÂMPLARE DE DEMULT A UNUI TAXIMETRIST DIN NEW YORK

Acum douăzeci de ani, lucram ca taximetrist, ca să mă întrețin. Într-o noapte, cînd am ajuns la o comandă, la 2:30 AM , clădirea era în întuneric, cu excepția unei singure lumini, la o fereastră de la parter…În asemenea circumstanțe, mulți taximetriști ar claxona o dată sau de două ori, ar aștepta un minut și apoi ar pleca. Dar am văzut prea mulți oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. Dacă nu mi se părea un pericol, întotdeauna mergeam la ușă. Deci, am mers și-am bătut la ușă .. -” Doar un minut”, răspunse o voce firavă, a unei persoane mai în vârstă. Auzeam ceva tras de-a lungul pardoselii. După o pauză lungă, ușa s-a deschis. O femeie mică de statură, în jur de vreo 80 de ani stătea în fața mea. Purta o rochie colorată și o pălărie mare cu o panglică de catifea prinsă pe ea, ca o femeie dintr-un film din anii ’40. Lângă ea era o valiză mică de plastic. Apartamentul arăta ca și cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo, de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearșafuri. Nu găseai niciun ceas pe pereți, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi. Într-un colț era un panou plin cu poze, protejat de un suport de sticlă.

- Ați putea să îmi duceți bagajul până la mașină? zise ea.

Am dus valiza la mașină și apoi m-am întors să o ajut pe femeie. Ea m-a luat de braț și am mers încet spre mașină. A continuat să-mi mulțumească pentru amabilitate.

- Nu e mare lucru, i-am zis eu. Doar încerc să-mi tratez pasagerii în felul în care aș vrea ca mama mea să fie tratată.

- Oh, sunteți un băiat atât de bun! zise ea.

Când am intrat în mașină, mi-a dat o adresă și apoi m-a întrebat :

- Ai putea să conduci prin centrul orașului?

- Nu este calea cea mai scurtă, am răspuns eu rapid.

- O, nu conteză, spuse ea. Nu mă grăbesc. Eu acum merg spre azil…

M-am uitat în oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scânteitori….

- Nu mi-a mai rămas nimeni din familie… a continuat ea. Doctorul spune că nu mai am mult timp…. În tăcere, am căutat ceasul de taxare și l-am oprit.

- Pe ce rută ați vrea să merg?, am întrebat.

Pentru urmatoarele două ore am condus prin oraș.

Mi-a arătat clădirea unde, odată, ea lucrase ca operator pe lift.

Am condus prin cartierul unde ea și soțul ei au locuit când erau proaspăt căsătoriți. M-a dus în fața unui magazin cu mobilă, care odată fusese o sala de bal, unde obișnuia să meargă la dans, pe vremea când era fată. Câteodată mă ruga să opresc în fața unor clădiri sau colțuri de stradă și să stau cu ea acolo în întuneric, contemplând în tăcere.

Cum prima rază de soare s-a arătat la orizont, mi-a spus dintr-o dată:

- Sunt obosită… Hai să mergem.

Am condus în tăcere, spre adresa pe care mi-o dăduse.

Era o cladire ieftină, o casă mică, cu un drum de parcare care trecea pe sub o portiță. Doi oameni au venit spre taxi, cum am ajuns acolo. Erau atenți și concentrați aspura fiecărei mișcări pe care o făcea femeia. Am deschis portbagajul și am dus micuța valiză până la ușă. Femeia fusese deja așezată într-un scaun cu rotile.

- Cât vă datorez?, a întrebat ea, în timp ce-și căuta portmoneul.

- Nimic, am zis eu.

- Dar trebuie și tu să te întreții….

- Nu vă faceți griji…sunt și alți pasageri, am răspuns eu.. Aproape fără să mă gândesc, m-am aplecat și i-am dat o îmbrățișare. Ea m-a strâns cu putere.

- I-ai făcut unei femei în vârstă un mic moment de bucurie, spuse ea. Mulțumesc.

I-am strâns mâna și apoi am plecat în lumina dimineții.

În spatele meu, o ușă se închisese… Era sunetul de încheiere al unei vieți…. Nu am mai luat alți pasageri, în tura aceea de lucru.

Am condus, pierdut în gânduri… Pentru restul zile, de-abia puteam vorbi.

Ce ar fi fost dacă femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist mânios sau unul care ar fi fost nerăbdător să-și termine tura?…

Ce-ar fi fost dacă aș fi refuzat să iau comanda, sau doar să claxonez o dată și apoi să plec?..

Uitându-mă în urmă nu cred ca am facut ceva mai important în întreaga mea viață.

Suntem tentați să credem că viețile noastre se învart în jurul unor momente mărețe.

Dar adesea aceste momente mărețe ne iau prin surprindere – frumos împachetate în ceea ce alții ar considera ceva neînsemnat. Viața aceasta s-ar putea să nu fie petrecerea pe care o speram, dar cât timp suntem aici, putem să dansăm. În fiecare dimineață când deschid ochii, îmi spun: Ziua de azi este o zi specială!

Amintiți-vă asta, prietenii mei: nu ne mai putem întoarce niciodată înapoi, acesta e singurul Show pe care îl jucăm. Tratează oamenii în felul în care ai vrea tu să fii tratat !

Articol preluat de pe pagina de facebook a lui Tomitza