Islamul

[alexpopeystar68 313]

Sever Voinescu

Jihadul cel mic

Cred că e potrivit cu timpurile să încercăm să lămurim întrucîtva conceptul de jihad, central pentru gîndirea islamică. Am ezitat mult înainte de a scrie acest text, mai ales pentru că spațiul acestui mic articol este cu totul insuficient pentru a explica un concept atît de complex – sau, mă rog, cît pot înțelege eu din acest concept cu semnificații multe și contextuale. O fac, totuși, asumînd și riscul schematismului și pe cel al brevității, dar mai ales pe cel al folosirii unei limbi mediatoare. Necunoscînd araba, tot ce știu despre jihad știu, mai ales, din surse anglofone și francofone. Izvor principal pentru cele ce voi spune aici este lucrarea de peste 750 de pagini intitulată ”The legacy of jihad. Islamic Holy War and the fate of non-muslims”, apărută în 2005 în Statele Unite, care cuprinde texte ale unor importanți lideri arabi din toate timpurile, dar și ale unor arabiști contemporani, toate dedicate descifrării sensului jihadului.

Dar, înainte de a vorbi despre jihad, cîteva lămuriri preliminare pentru a înțelege exact starea de spirit generală a islamului. Islamul este o religie misionară prin esența ei. Ea se adresează deschis întregii omeniri, iar orice musulman este obligat să propage credința islamică în lume. Obligația această este înscrisă clar în Coran (34.28). Spațiul islamic este considerat, încă de la prima generație de urmași ai Profetului, ”casa păcii” (dar al-salam), iar spațiul non-islamic este ”casa războiului” (dar al-harb). De aceea, folosirea mijloacelor războinice de către musulman în lumea non-musulmană este perfect adecvată. Sigur că evoluția istorică și politică a Islamului a arătat de foarte multe ori că state islamice s-au războit între ele, dar de fiecare dată ele au avut grijă să se eticheteze unul pe celălalt drept ”necredincios” sau ”rebel” sau ”eretic” pentru a putea duce războiul. Fenomenul războaielor intra-musulmane a luat avînt începînd cu secolul al XVIII-lea și a crescut în amploare pe măsură ce au apărut tot mai multe entități care au început să lupte pentru puritatea Islamului. Cînd nu concepi decît un Islam pur, indiferent ce înțelegi prin asta, o bună parte din Islamul real devine inamic, iar jihadul se poate extinde chiar și asupra lui. În plus, așa cum arată undeva Bernard Lewis, în Islam este o adevărată tradiție ca liderii politici să nu prea țină seama de învățăturile Coranului, iar juriștii lor să facă eforturi colosale pentru a concilia faptele acestora cu preceptele sfinte.

A doua precizare este aceea că niciodată musulmanul nu este considerat vinovat pentru declanșarea unui război, ori pentru săvîrșirea unui act războinic în ”casa războiului”, pentru că se socotește că infidelul a stat în calea propagării islamului și musulmanul nu a avut altă cale să-l înlăture.

Știu că sloganul la ordinea zilei este că islamul e o religie a păcii. Adevărul este că uneori este, alteori nu este. În privința păcii și a războiului, islamul este ambiguu. Dacă Isus Cristos propovăduiește pacea cît se poate de clar, în vorbe și fapte, Profetul Mahomed este cît se poate de ambivalent. Îi place curgerea de sînge, ridică sabia la rang de principiu teologic (”sabia este cheia care deschide împărăția cerului”), dar înțelege și beneficiile păcii. Tocmai această ambiguitate face ca atît cei care susțin că Islamul e o religie a păcii, cît și cei care susțin că nu e deloc așa să aibă dreptate și nici una dintre opinii să nu poată avea argumente decisive de partea ei. Sigur, politicienii pot spune orice, la fel și comentatorii motivați ideologic. Dar islamul este deopotrivă o religie a păcii și a războiului, așa că te lasă pe tine, creatură a lui Dumnezeu, să îl citești cum vrei.

Acum, cîte ceva despre jihad. Cuvîntul desemnează un efort făcut din toată inima, cu convingere, cu energie. Jihad este îndeplinirea de către musulman a oricărei obligații ce-i revine din Coran ori din Hadituri, cu convingere și elan. Este, mai exact, o luptă cu sine pentru a deveni mai bun în lumina Coranului. Un fel de efort interior materializat în acțiuni exterioare pe calea desăvîrșirii morale. Ca orice religie, și islamul are de recomandat fidelilor săi un efort interior spre îmbunătățire. Acesta este ceea ce se cheamă ”marele jihad”. Există, însă, și accepțiunea de război dus împotriva infidelilor cu scopul de a întinde credința musulmană pe tot pămîntul. Acesta este ”micul jihad”, adică exact coșmarul pe care îl trăim noi, acum. Interesant este că există multe texte ale unor învățați musulmani prin care se atrage atenția diferiților lideri ai comunităților islamice să folosească responsabil și rar cuvîntul ”jihad”. Cum cea mai mare parte a populației musulmane nu are multă școală și este, mai degrabă, ignorantă, distincția dintre marele și micul jihad nu le este deloc la îndemînă. Cei mai mulți musulmani înțeleg prin jihad războiul sfînt cu infidelii. Tocmai de aceea învățații mai luminați atenționează împotriva uzului excesiv al cuvîntului pentru că nu este de dorit să pui comunitatea în stare de război tot timpul. Asemenea avertismente vin încă din Islamul medieval și ne putem da seama cît sînt de importante tocmai prin faptul că propaganda Islamului fundamentalist folosește obsesiv cuvîntul jihad și numai în sensul său ”mic”. În general, cuvîntul jihad este puternic abuzat începînd cu secolul al XIX-lea, iar astăzi este poate cel mai folosit și cunoscut cuvînt arab.

Specialiștii apreciază că jihadul are trei funcții importante pentru lumea islamică. Prima, este aceea de a mobiliza energii, de a motiva arătînd culmile cele mai înalte pe care și le poate dori un credincios, adică plasarea sa într-o lume eternă a linștii, a lipsei de griji și a durerii, aproape de Creator. Pentru a duce de nas mai mulți ignoranți, propagandiștii jihadului adaugă lipsei suferinței și bonusul plăcerii ca fiind asigurat în acea lume. Totul e să te duci acolo pe calea jihadului. Aici, vei fi martir, ceea ce e o onoare. Acolo vei fi satisfăcut, ceea ce e o plăcere. Ambele, în eternitate. A doua funcție este aceea de a asigura legitimitatea liderului. Iată ce spune Rudolph Peters, profesor emerit de drept islamic la Universitatea din Amsterdam, dar și la Harvard: ”După anul 750, unitatea politică a comunității islamice s-a pierdut și niciodată nu a mai fost refăcută. Mai mulți conducători vor guverna diferite regiuni în lumea musulmană. Una dintre căile prin care un asemenea lider își asigură legitimitatea este să conducă jihadul împotriva necredincioșilor, ceea ce este o sarcină principală pentru un adevărat și pe deplin legitim calif”. Cu alte cuvinte, jihadul este marca pe care un lider și-o arogă pentru a demonstra tuturor celorlalți și Cerului că el este, de fapt, califul. Problema, evident, este aceea că mai toți liderii islamici se reped să conducă cîte un jihad, fiecare pretinzînd că el îl poartă pe cel adevărat. A treia funcție a jihadului este aceea de a permite continua elaborare de reguli pentru reglementarea raporturilor cu necredincioșii. Cum în stare de război geometria relațiilor dintre combatanți se schimbă des și rapid, jihadul este o ipoteză extrem de generoasă pentru mulțimea de muftii, dar și emiri și imami care, deși teoretic n-au dreptul, emit fatwa după fatwa stabilind ce e de făcut, cine luptă bine, cine luptă rău, distribuind merite și vinovății. În fond, e vorba tot despre legitimitatea exercitării puterii.

Nu pretind că aceste precizări ne vor face jihadul mai suportabil. Dar, măcar, ne ajută să înțelegem puțin mai bine de ce ni se întîmplă ce ni se întîmplă.

[Heimdallr 2,500]

Un sfat prietenesc: țineți cont că aveți poze pe forum, aveți publicate numere de telefon, adrese, vă dați întâlniri.

Spuneți-vă părerile cu acest sfat în minte!

Edited 15 Jan 2015 by HEIMÐALLR

[alexpopeystar68 313]

Deja mi s-a facut frica desi nu am postat nimic jignitor ...;

rog administratorii sa stearga postarea, am gresit ...

[Heimdallr 2,500]

Poate că ar fi o idee bună.

Edited 15 Jan 2015 by HEIMÐALLR

[alexpopeystar68 313]

Se pare ca nu prea e buna ideia de a sterge aceasta postare, desi am

recunoscut ca am gresit...; eu nu stiu ce sa fac in situatia asta si , chiar

daca nu pare, ma tem; nici nu m-am gandit la faptul ca e un site accesibil

oricui si oricand, am postat un articol care mi s-a parut "interesant" .luat

de pe EVZ, cred ca mai devreme sau mai tarziu ar putea sa devina periculos...

pentru mine, desigur.

[Midnight Caller 3,187]

Stai bre linistit ca nu vine nimeni sa-ti dea cu bombe-n usa )

Mai ales ca e citat din ziar, nu ideile tale personale

[paunionutz 2,907]

Popey, ce patisi? Cine crezi ca vine peste tine, pentru un articol copiat de pe net? Stai bre' calm

LE: am postat in acelasi timp cu Alex

Edited 15 Jan 2015 by paunionutz

[alexpopeystar68 313]

Pe strada am mai multi dusmani care cosidera ca am o masina prea "luxoasa"

si mi-o lovesc cu orice ocazie ...; desi nu are legatura cu postarea, am o stare

de neliniste acum; romanii sunt , inca, un popor barbar, asa cred, dispusi sa faca

rau unii celorlalti... fara a fi nevricos din fire, stiu ca pot fi lovit oricand, in orice fel,

dovada si taximetristul care a fugit ca un coiot nenorocit; eu va multumesc pentru

incurajari, ratiunea imi spune ca aveti dreptate, dar, sa fie de vina subconstientul

(ce o fi ala?) oare ? faptul ca nu am comentat cu privire la articol nu e o scuza iar

atentionarea lui HEiMY e de luat in seama ...

[alexpopeystar68 313]

In continuare un articol de Paul Ghitiu

Această analiză nu are ca scop demonizarea lumii islamice şi idealizarea celei occidentale. Ea nu se constituie într-un material de propagandă pro sau contra ceva, ci doreşte să facă o descriere (săracă de altfel, dată fiind cantitatea uriaşă de date) a unui fenomen de o complexitate imensă şi de întindere planetară, la care asistăm în direct: posibila înlocuire a civilizaţiei occidentale cu cea islamică. De asemenea, îşi propune să explice posibilele cauze ale fenomenului şi să ofere unele idei pentru ca istoria să nu se repete şi în Europa fostelor state comuniste.

“Tulburător pentru mine, un creştin copt din Egipt, care a trăit şi a lucrat ca medic în ţări musulmane şi nemusulmane, este abisala neputinţă de înţelegere a Islamului de către media din Vest, de către lideri şi de către omul de pe stradă. Este uluitor să vezi gradul de ignorare a adevărurilor flagrante şi a faptelor în felul în care sunt concepute politicile. (Saba E. Demian)

Unele dintre comentariile primite la primele două episoade ale acestui studiu (episoade pe care le găsiţi aici şi aici) îl cataloghează ca alarmist, sau contestă posibila desfăşurare de evenimente prezentată. Motivaţia lor: superioritatea culturii şi civilizaţiei europene faţă de cea islamică; numărul mic al radicalilor în raport cu musulmanii paşnici din Europa; aparatul poliţienesc şi militar superior numeric şi ca dotare etc. Nu e cazul să ne îngrijorăm, spun ei, democraţia (cea care, într-o formă prost înţeleasă a făcut posibilă situaţia aproape fără ieşire de astăzi, spunem noi) şi prosperitatea (El Dorado-ul râvnit de tot cel care nu are) Vestului vor învinge.

Asta deşi demonstraţia noastră pornea de la datele realităţii: modificarea raportului demografic, în mod accelerat, în favoarea musulmanilor, prin natalitatea superioară, prin imigraţia tot mai mare a acestora, prin convertiri, prin scăderea populaţiei native şi prin emigrarea acesteia. Iar dacă e să vorbim despre cultură, ceea ce avem astăzi în spaţiul occidental este de fapt o subcultură, bazată pe mediocritate şi hedonism, pe libertinaj (şi nu libertate) şi exibare în exces a simţurilor; raţiunea a fost de mult lăsată deoparte în favoarea unui delir al autodistrugerii. Dat fiind acest presupus avans cultural şi civilizaţional (în tot mai mare măsură bazat însă numai pe tehnică nu şi pe interiorul uman) multora nu le vine să creadă în posibila instaurarea a unui regim Islamic totalitar. De ce? Pentru că, li se pare lor, aşa ceva nu mai este astăzi posibil. Iată însă câteva argumente pentru care, considerăm noi, este posibil.

CELE MAI COMENTATE:

+De ce n-ai vrut să ne lași să fim liberi, Ion Iliescu?

După cum am arătat deja în cazul Suediei (episodul 2), ca urmare a spălării creierelor practicată de peste 50 zeci de ani şi a atotputerniciei mass-media marxiste, ca în orice totalitarism care se respectă, problemele reale nu există, sunt minore, sunt invenţiile duşmanului ideologic, sau sunt prezentate ca nişte binefaceri.

Dacă, de exemplu, tema colonizării masive a Europei de Vest de către cei din lumea a treia, în majoritate musulmani sau convertiţi chiar aici la islam, nu apare, pentru că nu este corectă politic, în presa care dictează moda politică a zilei, nu numai în cea contestară, etichetată, adesea, de către corecţi politic, ca extremistă sau naţionalistă, atunci ea nu apare nici în presa din România, decât sporadic, ca o curiozitate, o fi sau nu o fi?, ceva ce nu este oricum la ordinea zilei. Asta nu înseamnă însă că această uriaşă colonizare nu are loc odată cu toate fenomenele despre care am vorbit deja în episoadele anterioare şi pe care le vom relua mai detaliat şi în acesta şi în cele viitoare.

Istoricii, specialiştii în securitate şi cercetătorii fenomenului au anunţat această evoluţie încă din secolul 20, iar studiile, care o prezintă, ca certă se înmulţesc în noul secol. În 2008, în lucrarea Organizaţiile teroriste - Conceptualizarea terorii vs securitatea europeană, Prof.univ.dr. Anghel Andreescu, Conf.univ.dr. Nicolae Radu considerau, pe baza datelor de la acel moment şi a estimărilor anterioare, că islamizarea Europei este foarte probabil a se împlini către sfârşitul secolului 21. Riscul ca populaţia creştină din ţările occidentale să fie depăşită numeric pe parcursul câtorva generaţii de către imigranţii musulmani se acutizează şi mai mult pe fondul crizei demografice din Europa şi a natalităţii ridicate a noilor veniţi (Buchaman, 2005). Menţinerea imigraţiei la cote ridicate din statele musulmane, va duce la aşa-zisa „Eurabia”, moscheile putând să depăşească, din punct de vedere numeric, bisericile. În situaţia în care U.E. nu abordează o strategie viabilă de control a imigraţiei provenită din statele cu populaţie musulmană, foste colonii ale statelor Europei (Barnea, 2007) nu este exclus să asistăm chiar la transformarea Europei într-un continent islamic, până la sfârşitul secolului al XXI-lea (Lewis, 2006). Între timp, populaţia musulmană s-a dublat, iar imigraţia s-a triplat. În Anglia sunt mai multe moschei decât biserici creştine, situaţia foarte posibilă şi în Franţa şi Germania, luând în calcul şi lăcaşele de cult neoficiale. Oricum, numărul imamilor a depăşit în toate aceste state, dar şi în Suedia sau Olanda, numărul preoţilor/predicatorilor creştini.

Radicalismul european neaoş

Ne îngrozim de practicile criminale ale grupării teroriste Statul Islamic şi ale altor grupări radicale, de comportamentul totalitar al unor state islamice, de cruzimea, amploarea, nemerenicia crimelor acestora îndreptate, de obicei împotriva celor de o altă religie, dar chiar şi a coreligionarilor lor; şi ni se par ireale, cel puţin de negândit să se întâmple pe sol european. De aceea, mulţi dintre noi refuză să iasă din confortul călduţ al acelor câteva gânduri de a avea şi de a consuma, care le mobilează existenţa zilnică, şi să accepte că, mâine chiar, lumea poate arăta altfel.

Dar nu aici, în Europa, am avut noi Revoluţia franceză, o matrice a viitoarelor genociduri totalitariste, un prim regim totalitar bazat pe ideologie, cu vestita perioadă a “Terorii” în care a functionat legea "Moartea, singura pedeapsa"; cu teroarea ca practică, legislaţie şi principiu. O practică reluată peste o sută şi ceva de ani de revoluţia bolşevică şi de regimurile comuniste cu zeci de milioane de victime? Oare nu aici în Europa am avut un regim nazist şi altele fasciste, care au adus alte zeci de milioane? Nu avem chiar acum, aici, la câteva sute de kilometri, în Ucraina de est şi Crimeea, răpiri, execuţii, dispariţii, mutilări, genocid, suspendarea legii statului şi aplicarea legii bunului plac?

Şi oare nu mai există şi prin Vestul acesta civilizat şi superior cel puţin câteva sute de mii sau chiar milioane de francezi, nemţi, englezi, italieni, spanioli etc., altfel nativi get-beget, care, dacă ar şti că nu li se întâmplă nimic, ar lua casele, averile, vieţile celor mai avuţi sau ale duşmanilor lor ideologici, fecioria fetelor sau virtutea femeilor concetăţenilor lor? Şi nu sunt destule zeci de mii, individual sau în bande, care chiar fac asta ştiind că riscă puşcăria sau (în SUA) chiar moartea? Şi atunci, de ce nu ar face-o, în definitiv, nişte străini?

Aşa numita noastră superioritate civilizaţională nu este decât, în mare parte, o spoială, care cade la prima aversă mai consistentă. Este exact ceea ce remarca Soljeniţin în celebrul său discurs de Harvard: ...inima democraţiei şi a civilizaţiei voastre a rămas fără electricitate timp de câteva ore, cel mult, şi iată că deodată hoarde de cetăţeni americani ies pe stradă, jefuiesc şi violează. Iată cât de subţire e pelicula! Iată cât de fragilă şi de roasă de o boală internă e structura voastră socială.

Să ne amintim de toate mişcările extremiste europene din Irlanda Spania, Franţa, Italia sau Germania, care au lăsat în urmă, după cel de-al doilea război mondial, zeci de mii de morţi, au semănat teroarea pe străzile oraşelor occidentale, au mutilate trupuri şi suflete şi au provocat distrugeri importante. Organizaţiile teroriste de stânga: 17 Noiembrie în Grecia, RAF germană, Brigăzile Roşii italiene, Action Directe în Franţa; de dreapta: Ordinea Nouă şi NAR în Italia; grupările teroriste naţionaliste: IRA irlandeză, ETA bască (fiind doar cele mai cunoscute) au avut şi un destul de important sprijin popular ca urmare a nemulţumirilor, exasperării şi contestării sistemului.

În ultimii ani este în construcţie o vastă reţea teroristă europeană în cadrul careia colaborează terorişti locali cu cei islamici. Teroriştii din Orientul Mijlociu le-au promis celor de aici ajutoare şi arme, în schimbul fidelităţii lor faţă de strategia luptei acestora. Serviciile italiene de informaţii au identificat, în luna aprilie 2001, o nouă reţea numită “FIRUL ROŞU”, care ar reuni următoarele grupări teroriste: “GRAPO”(Grupul de Rezistenţă Antifascistă Întâi Octombrie) din Spania, “GRUPAREA DE ACŢIUNE DIRECTĂ“ din Franţa, “PIRA”(Adevărata Armată de Eliberare Irlandeză) din Irlanda, “BRPCC”(Brigăzile Roşii - Partidul Comunist Combatant) şi “FEDERAZIONE” (FEDERAŢIA), ambele din Italia. Cea din urmă reuneşte, în fapt, trei noi mişcări teroriste italiene, anume “NPR” (Nucleul Proletar Revoluţionar), “NIPR” (Nucleul deIniţiativă Proletar-Revoluţionar) şi “NTA” (Nucleele Teritoriale Antiimperialiste). Potrivit datelor oficiale, “NTA” ar reprezenta un real pericol datorită structurării şi organizării grupurilor sale, reţeaua acoperind aproape în totalitate teritoriul peninsulei, spre deosebire de celelalte două grupări din componenţa “FEDERAŢIEI”, “NRP” şi “NIPR”, prezente în zonele celor două mari oraşe, Milano şi Roma.(Prof.univ.dr. Anghel Andreescu, Conf.univ.dr. Nicolae Radu - PRIVATIZAREA VIOLENŢEI. MEDIUL DE SECURITATE ŞI PSIHOLOGIA TERORII; 2011).

Parteneriatul radicalilor islamişti cu reţelele de crimă organizată.

Oriunde ar acţiona grupările islamiste (şi, în general, toate grupările teroriste), acţiunile lor sunt conjugate cu activităţi de tipul crimei organizate: jafuri, trafic de droguri, de arme, de carne vie, extorcări de bani etc., fie că se ocupă direct de ele, fie că sunt în simbioză cu bandele criminale organizate. După cum spune Dr Cristian Baci în Revista de Investigare a Criminalităţii nr. 4, 2010: Obiectivele celor două tipuri de organizaţii sunt adesea comune, vizând impunerea propriilor politici, controlul economiei statelor, dezvoltarea paralelă a structurilor economico financiare subterane, proliferarea corupţiei, înlăturarea liderilor politici consideraţi incomozi, practicarea asasinatelor împotriva adversarilor.

În acest sens, rapoarte oficiale ale poliţiilor sau ministerelor de interne din statele vest-europene, precum şi o serie de mărturii “personale” ale unor personaje implicate în lupta împotriva infracţionalităţii relevă că în toate suburbiile, cartierele sau oraşele ocupate de imigranţii islamici şi nu numai, există o mulţime de bande care se ocupă cu activităţi de criminalitate organizată, care se constituie în surse pentru existenţa zilnică dar şi pentru finanţarea organizării celulelor, grupurilor şi organizaţiilor islamiste. De fapt, este destul de greu de apreciat din exterior, în măsura în care poliţia şi în general statul au scăpat din mână aceste zone, cât din separarea şi închiderea acestora este pentru motive politico-religioase şi cât pentru motive interlope (este de fapt un subiect aproape nediscutat şi deci neelucidat, câte dintre aceste mişcări radicale din întreaga lume, de diverse inspiraţii: maoiste, comuniste, islamiste, naţionaliste etc., sunt mobilizate cu adevărat de acele “idealuri”, sau acestea sunt doar o acoperire pentru activităţiile ilicite? Sau câte au pornit ca organizaţii radicale teroriste şi pe drum au devenit tot mai mult bande criminale? )

Am arătat în primul episod că în Franţa există din 1996 751 de ZUS (Zone Urbane Interzise) delimitate prin decret guvernamental, în care autorităţile, chiar dacă nu o recunosc oficial, nu mai au nicio autoritate şi în care cei care nu locuiesc acolo şi, mai ales europenii nativi, sunt sfătuiţi nici să nu intre. Altfel spus, Republica ia sfârşit în apropierea liniei de demarcaţie dintre acestea şi restul teritorului.

În iulie 2012, guvernul francez a anunţat un plan pentru reafirmarea controlului statului în 15 dintre cele mai cunoscute ZUS desemnându-le ca Zone prioritare de Securitate (ZSP). Numărul ZPS-urilor a ajuns între timp (în numai 2 ani) la 64; o listă completă găsiţi aici .Districtele (subunităţi ale suburbiilor) infestate de criminalitate, desemnate de către Ministerul de Interne includ părţile puternic musulmane din Amiens, Aubervilliers, Avignon, Béziers, Bordeaux, Clermont-Ferrand, Grenoble, Lille, Lyon, Marseilles, Montpellier, Mulhouse, Nantes, Nice, Paris, Perpignan, Strasbourg, Toulouse etc.

În ultimul articol al lui Soeren Kern - European 'No-Go' Zones: Fact or Fiction? puteţi găsi de altfel o mare cantitate de informaţii precum şi zeci de link-uri către materiale scrise sau video din presa franceză sau străină, sau ale unor observatori independenţi, despre infracţionalitatea din Franţa, inclusiv clasamente ale zonelor celor mai periculoase. Din motivele enunţate la începutul acestui episod, materialele media nu fac, în general, legătura dintre infracţionalitate şi zonele compact musulmane, dar o putem face singuri suprapunând ZUS-urile peste ZSP-uri.

Copacii Califatului mondial: Statele islamice şi…

Statul Islamic, a cărui principal funcţie este aceea de a pune în practică legea lui Dumnezeu, urmăreşte să impună Islamul ca ideologie care să domine întreaga lume… În acest sens, Jihadul a fost întrebuinţat ca un instrument atât pentru universalizarea religiei cât şi pentru stabilirea unui stat mondial imperial - afirmă irakianul Majid Kadduri, o autoritate mondială pe tematica islamică, în cartea sa “Război şi pace în legea Islamului”, apărută în 1955.

Nu numai în Europa, ci pe întreg globul lumea islamică dă dovadă de o vitalitate de excepţie: demografică, religioasă şi politică.

Islamul mondial era estimat în 2010- 2011 la circa 1,6 miliarde de adepţi, adică cca 23 % din populaţia globului.

Nu mai puţin de 49 de state au o populaţie majoritar musulmană şi o legislaţie care merge de la aplicarea 100 % a Şariei: Iran, Pakistan, Arabia Saudită,Qatar, Emiratele Arabe Unite, 12 state din Nigeria, statul Aceh în Indonezia, Yemen, Maldive, Iraq, Brunei, Afganistan, Sudan, Mauritania, la aplicarea ei în diverse grade doar în viaţa personal şi în unele aspecte publice.

Pentru a avea o imagine cât mai fidelă a fenomenului expansiunii Islamului şi pentru a nu rămâne cu impresia greşită că Europa noastră, în definitiv, mică este singura beneficiară a acestuia, va invit într-o scurtă incursiune pe celelalte continente.

Indonezia – în jur de 209 milioane de musulmani (88 % din populaţie), pe locul 1 în lume.„Indonezia devine un arhipeleag jihadic”, datorită extremismului islamic, care îşi face tot mai mult simţită prezenţa în regiune, pe fondul instabilităţii politice şi sociale.(geopolitics.ro)

India – 172 milioane (14,2 %) în 2011. Islamul este religia cu cea mai rapidă creştere.

Pakistan – 190 milioane de muslmani din 196 milioane total. Rata de feritilitate 3,6 %

Israel – musulmanii au crescut de la 14,1 % în 1990 la 25 % în 2011 şi, se estimează, vor fi majoritari in jurul lui 2035. Rata de fertilitate 3,4 comparativ cu 1,4 a evreilor. În zona palestiniană, sporul demografic de 3 ori cât cel israelian. Numărul locuitorilor Palestinei împreună cu cel al refugiaţilor depăşeşte de două ori populaţia Israelului. În acelaşi timp se remarcă o tendinţă de emigrare a evreilor din Israel.

Rusia – după diverse surse, între 20 şi 30 milioane de musulmani din 140 milioane. În regiunile de origine a ruşilor: Breansk, Smolensk, Novgorod, Pskov, Ivanovsk se nasc de 2-3 ori mai puţini oameni decât mor. Creşterea populaţiei musulmane prin: natalitatea înaltă din Caucazul de Nord (Cecenia, Inguşetia, Daghestan, de 3-4 ori mai mare decât mortalitatea); imigraţia masivă din ţările învecinate musulmane. ONU estimează la 116 milioane populaţia Rusiei în 2050 în care ponderea musulmanilor ar putea fi apropiată de 50 %.

Africa – după diverse surse între circa 434.500 milioane şi 565.000 milioane din circa 1.100.000 (în 2010).

Canada – de la 579,640 (2 %) în 2001 la 1.053.945 (3,2 %) în 2011. Rata de fertilitate 2,4 în comparaţie cu 1,6 a celorlalţi locuitori.

… Organizaţiile islamiste

Vi s-au părut îngrozitoare crimele de la Charlie Hebdo? Cu Statul islamic şi atrocităţile sale sunteţi oarecum deja familiarizaţi, dar de Boko Haram aţi auzit? Probabil, mai puţin, sau de loc pentru că este o grupare islamică care acţionează în Nigeria. Şi care, deşi a omorât în aceeaşi perioadă, între 3 şi 7 ianuarie 2015, în oraşul Baka şi în 16 sate din împrejurimi, peste 2000 de oameni (majoritatea femei, copii, bătrâni, bolnavi) şi a distrus literalmente acele aşezări, nu a provocat niciun val de “Şi eu sunt Baka”, niciun marş al mai marilor lumii şi al cetăţenilor Parisului sau ai altei capitale. Pentru că, nu-i aşa, se întâmplă la ei nu la noi. Deşi, Boko Haram, numai în 2014, per total, a produs peste 11.000 de victime. Tot ei au răpit sute de fete de la două şcoli, au provocat mutaţii mari de populaţie, convertiri forţate etc.

Tipică este organizaţia islamo-nazistă Boko Haram ce luptă activ in Nigeria pe o platformă politică islamistă secesionistă, panarabică, ce promovează purismul şi supremaţia rasială şi religioasă, mişcare ce a intrat pe scena războiului cu doar 8 ani in urmă cu o mînă de oameni ajungînd in prezent să atace armat penitenciarele statului şi forţele de ordine. Este vorba de un pattern. Acelaşi fenomen a putut fi observat şi in Sudan…un partid islamo-fascist cu o aripă paramilitară care treptat, prin presini, agresiuni, asasinate, şantaj reuşeşte să subjuge toată scena politică a unei ţări şi ulterior anihilează orice nucleu nemusulman, religios sau laic. Sudan, Somalia, Niger deja au fost cîştigate; se întîmplă, cu aceleaşi legităţi şi trucuri, ocupaţia silenţioasă a islamului in Etiopia, in Uganda, in Ghana, in Burkina, şi de "fund"înd şi in Kenya. Primul pas şi in acelaşi timp semn al ocupaţiei este obţinerea prin felurite strategii a statutului legal şi a includerii in legislaţia naţională a şariei, întîi intr-o formă ameliorată şi treptat in plenitudinea ei totalitaristă. Deci începutul expansiunii se poate remarca atunci cînd tot mai mulţi musulmani rezidenţi dintr-o ţară încep să militeze [=vocifereze] pentru recunoaşterea din partea autorităţilor statale a compatibilităţii şariei cu constituţia laică şi cu cutumele celorlalte creligii, această campanie neîncetînd pînă cînd nu obţin măcar o frîntură de Şarie inclusă in sistemul de drept. (în linie dreaptă)

Acelaşi lucru se întâmplă peste tot în lume acolo unde există mari comunităţi musulmane şi, evident, organizaţii islamiste, chiar şi atunci când ele nu sunt majoritare. În ultimii zece ani sunt omorâţi anual circa 100.000 de creştini doar pentru că sunt creştini; imensa majoritate a acestor omoruri au loc pe teritoriile afectate de radicalismul islamic. Dar oricare alt “necredincios” e bun fie mort, fie, dacă are noroc, sclav. Alte milioane sunt siliţi să-şi părăsească casele şi ţinuturile. Mulţi sunt convertiţi cu forţa.

Cele circa 90 de organizaţii radicale islamiste declarate teroriste (pe lista ONU, dar şi pe cele ale UE, sau cele naţionale ale SUA, Israel, India, Egipt, Rusia etc., care includ de obicei şi alte organizaţii locale, nedeclarate teroriste la nivel planetar ), sutele de organizaţii mai mici, grupuri, celule locale dar conectate la unele dintre cele mai cunoscute, acestea sunt, împreună cu statele islamice care le şi susţin strategic şi financiar, copacii care sunt destinaţi formării statului islamic mondial. Iată un exemplu:

Frăţia Musulmană

(Analize detaliate şi stupefiante despre prezenţa ei în Europa şi SUA la 1, 2, 3, 4, 5; un serial video de peste 10 ore aici) este cea mai veche şi mai mare organizaţie politică musulmană din lume, o mişcare islamistă globală înființată în 1928 de către Hassan al_Banna, un admirator declarat şi susţinător al lui Hitler. (Mulţi analişti ai fenomenului au arătat inspiraţia şi baza nazistă a celor mai multe dintre organizaţiile islamiste)

Crezul mișcării: Allah este adevărul nostru suprem, Profetul este conducătorul nostru, Coranul este legea noastră, jihadul este drumul nostru şi moartea în slujba lui Allah este cel mai măreţ ideal. Allah este cel mai mare. Ambiţia lui Al-Banna a fost aceea de a institui Şaria ca o lege globală: Este o datorie obligatorie pentru fiecare musulman să se străduiască pentru idealul de a face din oricare om un musulman şi întreaga lume islamică, astfel încât steagul Islamului să fluture peste întreaga planetă, iar chemarea muezinului să poată răsuna în toate colţurile lumii. Allah este cel mai mare.

La început a activat mai ales în Egipt, dar activiştii săi au cooperat înainte şi în timpul războiului cu naziştii în Germania, iar unii dintre ei au fost membri ai celebrei (prin cruzime) divizii bosniace Handschar SS. Către 1950 mişcarea avea circa 2 milioane de mebri, iar influenţa sa, ideile şi modelul s-au extins în lumea araba constituind baza pe care s-au constituit mai târziu multe dintre organizaţiile teroriste actuale printre care Hamasul, Al-Qaida şi Jihadul Islamic Palestinian. La începutul anilor 60, membri şi simpatizanţi s-au mutat în Europa şi SUA şi în anii care au urmat au creat o reţea de moschei, organizaţii de caritate, organizaţii pentru drepturi şi libeertăţi şi organizaţii islamiste destinate nu ajutării musulmanilor din aceste zone pentru a se integra (aşa cum se afirma de faţadă), ci extinderii islamismului.

La rândul lor aceste organizaţii s-au unit în asoiaţii, ligi, uniuni islamice internaţionale care au influenţat în mod decisive, de la nivelul ONU sau UE, introducerea conceptului de islamofobie şi au contribuit în statele respective la o discriminare pozitivă tot mai pronunţată în favoarea islamului, crescând în acelaşi timp intoleranţa şi discriminarea împotriva creştinilor. Multe dintre aceste organizaţii au ajuns consultanţi sau parteneri ai guvernelor pentru implementarea unei legislaţii a toleranţei faţă de Islam şi Islamism şi de intoleranţă faţă de actele de discriminare. Caracteristic pentru cele mai multe dintre ele este dublul limbaj practicat de liderii şi membrii lor: în spaţiul public, unul de deschidere şi cooperare în vederea integrării şi al unei cât mai bune convieţuiri; în interiorul lor, al moscheilor, al reuniunilor naţionale sau internaţionale, de luptă pentru impunerea totală a Islamului în societăţile respective.

Baza activităţii lor în Europa s-a constituit în Germania pentru ca apoi modelele de organizare, de organizaţii şi de negociere cu autorităţile să fie aplicate în restul statelor vest-europene.

Principalele state finanţatoare ale FM au fost Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Turcia, primele două chiar şi după ce, oficial, au aderat la desemnarea ei ca organizaţie teroristă de către Egipt. Dar venituri uriaşe, în medie de zeci de milioane de euro anual au fost primite, în fiecare dintre statele occidentale, de la bugetele naţionale pentru finanţarea aşa-ziselor programe şi proiecte de integrare.

În acest moment, Frăţia Musulmană este prezentă (după surse diferite) în, de la 70 la peste 100 de state (diferenţele provin de la ascunderea ei sub faţada organizaţiilor civice), reuşind să construiască, ca alternativă islamică moderată acceptată ca partener al guvernelor (tot datorită acestei faţade civice), o formidabilă reţea mondială.