mariusdaniel

O nouă poveste începe

69 posts in this topic

Revin, după circa doi ani cu un feedback despre XC-40.

În afara unui cui în roată, luat încă din primul an, nu am avut nici cea mai mică problemă în cei 34.000 de km.rulați în acest răstimp.

Consumul mediu e undeva în jur de 8,5 %. Pentru că pare cam mic, trebuie să dau detalii despre modul de exploatare. Astfel, mașina vede circa 90% din km. pe autostrada București- Pitești, circa 5% drumuri naționale, iar restul în oraș.

Între timp, am pus și softul Polestar, care, se spune că face mai eficientă schimbarea automată a vitezelor, etc. Așa o fi. La început am simțit o diferență, acum m-am obișnuit, nu mai știu cum era fără.

Sistemul de navigație e foarte bun, mai ales dacă-l folosești împreună cu Volvo on Call. Astfel, nu doar că găsești orice locație din aplicație, dar poți planifica din timp orice călătorie și transmite apoi toate astea la mașină. Când pornești motorul, pur și simplu ești întrebat dacă vrei să mergi la destinația planificată. Alegi, cum dorești. Cu toate astea, cel mai adesea folosesc Waze prin Android Auto, din motivele arhicunoscute de toți șoferii...Dacă la un moment dat puteai folosi ambele navigații, după un update oarecare, nu se mai poate, decât ori navigația auto, ori Waze, sau Google Maps, ori orice altă navigație mai pui în Android Auto. Pentru ghidare, altfel, poți să ai harta mașinii în ecranul din spatele volanului (fără ghidare) și navigația din Android Auto, pe ecranul central.

Am făcut update la sim-ul de date personal din portbagajul mașinii (4G nelimitat) și acum ascult doar posturi online prin aplicația TuneIn de la Volvo, dar se mai pot instala și altele, nenumărate din Android Auto, precum și streaming audio din Tidal și Deezer. Grație telefonului Sony Xperia 1II, se aude foarte bine, deși am doar sistemul Harman Kardon. Telefonul redă la calitate master și dolby atmos.

Practic, pe autostradă, cu pilotul automat de nivel 2, parcă mergi cu trenul la viteza de 135 de km. pe oră. Lin și constant.

Singurul regret, e că nu era disponibil, acum doi ani, modelul plug-in hibrid. Mă consolez cu ideea că, probabil, dacă voi fi sănătos, în viitor, cândva, voi trece direct la modelul full electric, probabil din a doua generație. Dar până atunci, mă bucur de fiecare drum cu acest superb model.

Drumuri bune, tuturor!

20200806_141603.JPG

3 people like this

Share this post


Link to post
Share on other sites

Electricul nu este pt noi, nu avem infrastructura iar fiabilitate nu este un atu la Volvo astea noi . 

3 people like this

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ba, chiar este și pentru noi, mai ales pentru cei care stau la casă și au garaj. Înțeleg că luni pornește producția primului Volvo full electric XC40 P8. De pe acum se anunță un mare succes.

Eu chiar mă bucur că trăiesc această tranziție de la termic la electric. E incitant și abia aștept momentul când voi da petrolul pe priză. Sigur, cu toate inerentele inconveniente, dar și cu satisfacția că poluezi mai puțin, cel puțin în etapa de exploatare a mașinii.

1 person likes this

Share this post


Link to post
Share on other sites

Asa am si eu un vecin, are hibrid si nu-i da Enel-ul curent suficient ca nu duce reteaua si incaca cu pipeta. Fica-mea vrea una electrica ca-i eco-meco-peco la cap si salveaza planeta, dar doar pentru oras stanga-dreapta, la drumuri lungi o sa ramana abonata la maica-sa cu S60-ul

1 person likes this

Share this post


Link to post
Share on other sites

Si eu luasem un Leaf insa între timp s-a transformat într-un pickup de 2 T :)

Share this post


Link to post
Share on other sites

Pot sa va spun ca infrastructura de electric avem - fie ca mergem cu ea loco in oras zi de zi fie ca facem drumuri lungi, daca nu ne dorim sa mergem cu o baterie de autonomie 100 km de la Bucuresti la Timisoara, evident - pentru asta trebuie o baterie de minim 60 kW // 300 km.  Am de 2 ani Smart-ul electric si este un sentiment foarte frumos, inclusiv cum se conduce o masina electrica. De incarcat o incarc acasa la 220. 

Iar ca intretinere este haios sa mergi la service sa iti verifice filtrul de habitaclu, starea bateriei si franele. Atat - in viata mea nu am platit atat de putin la o revizie - doar filtrul de habitaclu :). 

 

Share this post


Link to post
Share on other sites

@maverick problemele reale sunt cand masinile electrice imbatranesc si ies din garantie, atunci sa te tii cand se cere 90.000 lei pe un battery pack si 20.000 lei pe un convertor . 

La T8 de exemplu e 28.000 lei motorul electric :)))) 

2 people like this

Share this post


Link to post
Share on other sites

Am scos-o și pe drumuri forestiere. Se comportă impecabil, nu te lasă la greu.

20201108_142457.JPG

20201108_142505.JPG

20201122_141326.JPG

20201108_142951.JPG

20201108_141726.JPG

4 people like this

Share this post


Link to post
Share on other sites

@mariusdaniel haide bre ca aia e plimbare, uite colea forestier :D 

 

IMG-20180701-WA0028.thumb.jpg.5820955155

2 people like this

Share this post


Link to post
Share on other sites
On 10/3/2020 at 8:17 PM, BogdanG said:

@maverick problemele reale sunt cand masinile electrice imbatranesc si ies din garantie, atunci sa te tii cand se cere 90.000 lei pe un battery pack si 20.000 lei pe un convertor . 

La T8 de exemplu e 28.000 lei motorul electric :)))) 

Asa o fi nu contest - insa din ce am citit bateriile sunt garantate 8 ani in Europa / 120k km. Convertorul ar fi bine sa fie acoperit de garantie :). 

Share this post


Link to post
Share on other sites

Corect, era o plimbare. Dar, eu plec numai cu jumătatea, nu cu grupul de rescue după mine. Am trecut și prin noroaie, dar nu-mi ardea de poze. Altfel, prefer să mă plimb în liniște, fără prea mult tam-tam. Mai cobor din mașină, mai ascult un ciripit, mai văd o căprioară, etc. Tu joci în altă ligă!

1 person likes this

Share this post


Link to post
Share on other sites
On 26.11.2020 at 4:01 PM, mariusdaniel said:

Am scos-o și pe drumuri forestiere. Se comportă impecabil, nu te lasă la greu.

20201108_142457.JPG

20201108_142505.JPG

20201122_141326.JPG

20201108_142951.JPG

20201108_141726.JPG

La care greu?Plimbarea despre care spui se poate face cu orice masina,nu ai nevoie nici de garda la sol,daramite awd....apoi daca ai fi trecut prin noroaie,ar fi fost masina murdara......

Share this post


Link to post
Share on other sites

Foarte misto pozele Marius.

2 people like this

Share this post


Link to post
Share on other sites

Foarte placuta zona ,pozele de asemenea.

1 person likes this

Share this post


Link to post
Share on other sites

Zona imi pare cunoscuta dar jur ca nu-mi vine acum in minte, help :)

Share this post


Link to post
Share on other sites

Zona este pe TransFăgărașan între cabana Cumpăna și Barajul Vidraru, dar prin pădure, nu pe șosea. Drum de circa 20 de km, absolut superb. Pentru pasionații de noroi, se găsește destul, dar, dacă nu e suficient, sunt drumuri laterale folosite de utilajele forestiere. E vorba de partea dreaptă a lacului, nu pe stânga, cum e marcat pe Google Maps.

Complex Turistic Cumpăna, DJ704I, Buda către Barajul Vidraru, Comuna - Google Maps

 

În pădure.jpg

Edited by mariusdaniel
1 person likes this

Share this post


Link to post
Share on other sites

Foarte frumos. multumim pentru INFO !  Si pozele sunt perfecte !

P.s. Ar fi mers de o Intalnire de Toamna-Iarna la cabana aia.....

 

Share this post


Link to post
Share on other sites

Cu drag. Să treacă nebunia asta cu virusul vieții și voi fi primul care va propune o revedere cu prietenii de aici!

 

Share this post


Link to post
Share on other sites

Minim 2 ani mai avem de stat prin case . 

Frumos peisaj, bravo . 

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ieri noapte, pe când erau doar 12 grade afară și aveam de făcut un drum de circa 135 de km., a apărut și prima problemă la XC-40 ul meu. Nu mai funcționează încălzirea. Deloc. Cea din scaune merge bine. Dar pe la gurile de aer, vine doar aer rece, indiferent ce temperatură setez. Cu AC pornit, sau fără. Azi dimineață, la fel. 

Ce ar putea fi? La setări pare totul în regulă. Pare că ceva blochează aerul cald de la motor să intre în habitaclu. Nu a fost chiar plăcut să merg la 10-12 grade cu temperatura de afară. Și când comut pe High, tot rece vine. A trebuit să opresc uneori ventilația, căci la 130 la oră, era chiar frig.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Update ... La câteva zile după, încălzirea a reînceput subit, să funcționeze. Și nu e vorba că mi s-a părut, pur și simplu am încercat în fiecare zi, dar nu mergea. Azi dimineață, subit, funcționează din nou. Încurcate sunt căile...tehnologiei auto! Bănuiesc totuși, că e vreun contact imperfect la un senzor, sau ceva de genul acesta. O țin sub supraveghere să văd  dacă mai face figuri.

Share this post


Link to post
Share on other sites

A plecat incalzirea ca vorba aia "vine vara" :)

Eu zic sa vezi de ce nu merge, conform legii lui Murphy, cum da frigul n-o sa mai mearga.

1 person likes this

Share this post


Link to post
Share on other sites

Săptămâna asta am efectuat revizia anuală - a patra (la 81.000 de km.). În afară de ulei și toate filtrele, au fost schimbate și plăcuțele de frână. Mai mergeau până la 90.000 de km la modul cum s-au uzat până acum, dar am vrut să le schimb, ca să fiu sigur că mă pot baza pe ele.

Ca de obicei, revizia la Primus Auto, cu tot confortul obișnuit, cafea urcat în modelele din show-room, muzică, internet, reviste. Am trecut și la roțile de vară cu ocazia asta. Este,

probabil ultimul sezon cu anvelopele originale de vară, iar cu cele de iarnă, mai fac și iarna 2023-2024. Deci, practic, o dată la 5 ani schimb plăcuțele de frână și cele două seturi de anvelope. Probabil că am un stil de condus foarte predictiv, care mă ajută să uzez mai puțin aceste componente. În rest, mașina merge perfect, nu am nimic de reproșat. Sigur că vede foarte puțin oraș  (5) % și multă autostradă sau șosea. Ceea ce nu e rău deloc pentru plăcerea de a conduce.

Am văzut în parcarea Volvo Selekt de la Primus, două XC40 din același an ca a mea, e drept cu kilometri mai puțini, dar cu motorizare T4 si dotări mai slabe, la 35.000 de Euro, respectiv 39.000 de Euro. Asta arată o valoare de revânzare după 5 ani, foarte bună (plecând de la 50.000 valoarea inițială, plus roți de iarnă și Polestar), chiar în condițiile în care prețul afișat nu este evident cel pe care l-a primit cel care a dat mașina la buy back. Probabil e o diferență de circa 5.000-8,000 de euro, dar, chiar și așa, pare încă bine. Mă cam bate gândul să fac niște socoteli de schimb cu una nouă...Evident că ar fi mai rentabil pentru ambele părți ca o astfel e tranzacție să se facă fără intermediar, dar înțeleg că service-ul mai adaugă și o garanție de diferența aia.

 

1 person likes this

Share this post


Link to post
Share on other sites

Eu sunt in vara asta pe al doilea rand de roti de vara, la 82 000 km, cele de iarna Nokian ma mai tin si pe mine un sezon.

Service-ul nu a zis nimic de figura cu incalzirea?

Interesant gandul tau cu schimbarea…cam ce ar fi noua?

Edited by valiro
1 person likes this

Share this post


Link to post
Share on other sites

@Valiro, sunt cam dezamăgit de gama XC40 care este în prezent la vânzare, deși e mult mai cuprinzătoare decât atunci când am luat eu mașina.. Mai concret, motor T5 cu 4 cilindri, nu mai există. Înțeleg că nu mai există nimic pur termic. Nu mă deranjează asta, ci faptul că eventualele hibride  se asociază doar cu termice în trei cilindri. Apoi mai e o problemă pe care am sesizat-o. Nu se poate să ai XC40 plug-in hibrid cu noul sistem Android Automotive. Dar, culmea, există asta la mild hibrid. Care, nu știu dacă merită, dacă chiar face vreo economie, sau e ceva puțin sesizabil. De fapt, nu știu prea bine dacă e mai bine să am un mild hibrid sau un plug-in. De electric 100% încă nu poate fi vorba, decât dacă aș păstra actualul T5, ceea ce nu rentează (să dețin două mașini e un pic cam greu). Cu electrica nu mă pot aventura la drumuri prea lungi fără o planificare prealabilă, chiar dacă acasă o voi putea încărca (va fi o priză de 380 Kw. plus stația aferentă). De exemplu, un drum, în Grecia e de 1.000 de Km. și chiar dacă l-aș face din două zile, prin Grecia nu prea sunt stații de încărcare, stau cel mai prost la acest capitol dintre toate țările UE. Mai studiez ce se poate configură, dar nu prea mă conving și oricum, am impresia că vin noi tehnologii care vor crește mult autonomia la cele plug-in hibrid și la cele electrice. Desigur, mă uit doar la Volvo, cel puțin deocamdată. Mașina visurilor e actualul S60 T8 recharge, dar e foarte scumpă, ajunge lejer la 80.000 de Euro. Plus că m-am obișnuit cu SUV-ul, e foarte util.

XC-60 e superb, dar mă duce foarte sus, cam la fel cu S60 T8. Dacă iau pe asta 35.000 de Euro, se poate, altfel nu. Poate vrea cineva mașina asta bună și arătoasă...

P.S. Nu am mai zis nimic de faza cu încălzirea, care nu a mai făcut figuri. O țin sub observație, chiar zilele astea friguroase a mers foarte bine încălzirea, de iarnă nu mai vorbesc. Deci de un an de zile nu s-a mai întâmplat nimic rău pe partea asta.

Edited by mariusdaniel
Adăugare
1 person likes this

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!


Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.


Sign In Now