makedon

amenzi in functie de salariu

68 posts in this topic

si uite asa prea iubitii nostri alesi ne mai baga ceva...

"Nivelul minim al punctului de amendă va fi de 10% din salariul minim brut pe economie dacă ai venituri de sub 30.000 de lei pe an. În cazul în care câştigi mai mult vei plăti cu procente din venitul total. Odată ce ai fost sancţionat, ai două săptămâni la dispoziţie să te prezinţi cu fişa fiscală, pe anul anterior, acolo unde îţi plăteşti amenda

Valoarea punctului de amendă va fi calculată în funcţie de veniturile anuale ale şoferului, conform unui proiect legislativ iniţiat de senatorul PDL Iulian Urban. În cazul în care eşti contravenient, un punct de amendă te va costa 10% din salariul minim brut pe economie, dacă ai câştigat până la 30.000 de lei în ultimul an, 2% din venituri, dacă ai câştigat între 30.000 şi 300.000 de lei şi 1% dacă ai avut venituri mai mari de 300.000 de lei.

“Contravenienţii vor avea obligaţia prezentării fişei fiscale privind veniturile pentru anul anterior în termen de 15 zile de la solicitarea agenţilor constatatori sau a personalului încadrat în instituţiile specializate pentru încasarea amenzii, după caz. Nedepunerea fişei fiscale în termenul menţionat se sancţionează cu stabilirea valorii maxime a punctului-amendă”, se arată în textul proiectului de act normativ.

Fiecare contravenţie va fi încadrată într-o clasă de sancţiuni şi îi va corespunde un număr de puncte-amendă, în funcţie de gravitatea faptelor şi de pericolul social pe care acestea îl prezintă.

Contravenientul persoană-fizică putea achita, în termen de cel mult 2 zile lucrătoare de la data primirii procesului-verbal de constatare a contravenţiei, jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege. Pentru amenzile contravenţionale în cuantum de până la 20 puncte-amenda, contravenientul poate achita pe loc poliţistului jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege.

“Actualul regim sancţionator duce la stabilirea unor sancţiuni contravenţionale de natură financiară nesemnificativă pentru anumite categorii sociale, cu raportare la veniturile acestora. Se ajunge la nerespectarea legislaţiei privind regimul circulaţiei pe drumurile publice şi implicit la producerea unor accidente grave chiar de către acele categorii sociale cărora veniturile le permit achiziţionarea aşa-zisilor bolizi sau limuzine şi pentru care actualul cuantum al amenzilor este nesemnificativ”, spune Urban. Potrivit acestuia, dacă proiectul de lege va fi aprobat, se va diminua numărul de accidente şi vor creşte încasările la buget din amenzi.

<a href="http://www.money.ro/taxe-si-impozite/soferii-vor-plati-amenzile-in-functie-de-salariu-proiect-de-lege.html">aici e originalul</a>

mai detaliat <a href="http://www.urbaniulian.ro/2010/04/01/propunere-legislativa-prin-care-amenzile-de-circulatie-vor-fi-platite-functie-de-veniturile-soferilor/">aici</a>

dar la studenti in functie de ce le calculeaza? ???

Share this post


Link to post
Share on other sites

da, foarte interesant !

deci, la aceeasi greseala se plateste in functie de venitul anual.

chestia aia cu "toti cetatenii sint egali in fata legii" din constitutie, s-a perimat. ca si bunul simt, bag de seama !

daca tot vrem bani la buget, de ce nu se pedepseste si ginditul cu curu' ? in functie de prostia aferenta ?

nu e cazul sa-mi explicati ca mai sint timpiti d-astia si prin finlanda si elvetia, stiu. doar n-o sa luam de la ei tocmai asta !

Share this post


Link to post
Share on other sites

Eu il stiam pe Urban de om inteligent. Vad ca s-a tampit si asta de cand nu mai stie sa-si numere banii. Oricum legea nu poate trece ca e discriminatorie si in Camera Parlamentului majoritatea sunt senatori PSD. Dar ma minunez cum iti fura banii mintiile.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Eu il stiam pe Urban de spammer (amendat).

Share this post


Link to post
Share on other sites

Din acelasi ciclu cu creiere odihnite din politia rutiera: http://www.realitatea.net/condusul-agresiv-si-franarea-brusca-i-ar-putea-lasa-pe-soferi-fara-carnet_707726.html Cum defineste domnul politist franarea brusca? Ca poate eu am chef sa franez brusc, nu lin, sunt cauciucurile mele si fac ce vreau cu ele. Cat despre depasirile in "zig-zag", no comment...  ::)

Share this post


Link to post
Share on other sites

frinarea fara motiv (dictat de trafic) cu intentia de a deranja (pune in pericol) un alt sofer, este deja sanctionata. a se vedea depasirea si frinarea brusca in fata celui depasit. asta e un lucru bun.

in rest, daca depasirile se fac cu asigurare si fara a pune in pericol pe ceilalati participanti la trafic, poti sa "crosetezi" cit vrei, dar tare sint curios cum vei evita , in elanul tineresc al "crosetarii", pe unul care evita o pisica, groapa, etc.

din acest punct de vedere, motocilistii sint cei mai expusi.

e foarte greu de definit condusul agresiv. dupa umila mea parere , un automobilist care merge cu 60 km/h in trafic care merge cu 70 km/h si obliga pe toti ceilalti sa- l depaseasca, pune in pericol participantii la trafic si conduce agresiv !

unul care-mi sta lipit de &quot;fund&quot; c-a vazut ca ma duc tare si am detector ma pune in pericol , chiar mare, pentru ca la o frinare brusca imi intra pe bancheta din fata fara sa ceara voie. ma agreseaza pe la spate !

daca o trotuarista sta cu sinii goi si io ma uit ca bou' fara sa opresc pot intra in belea. deci ma agreseaza dintr-o parte !

un politist pe sosea ma agreseaza ca-l latra ciinele de nu mai aud sirena politiei. deci ma agreseaza prin intermediari,asta fiind trafic de agresare si deranjarea linistii mele.

statul cu radarul in boscheti ma agreseaza ca trebuie sa-i depistez si nu mai am timp sa ma uit la vitezometru, care la rindul lui se duce dracu' peste cap. asta e agresare prin mijloace tehnice de ultima generatie !

Share this post


Link to post
Share on other sites

"112.000 euro amenda pentru depasirea vitezei legale!

Data publicarii: 16/03/2009

Milionarul finlandez Jari Bar a fost amendat cu 111.888 euro pentru ca a depasit viteza maxima admisa cu 22 km/h, el fiind inregistrat de catre aparatul radar circulind cu 82 km/h in orasul Siilijvarvi, intr-o zona unde limita era de 60 km/h.

Suma este asa de mare intrucit sistemul de calcul al amenzilor in Finlanda este in functie de venitul zilnic al contravenientului. In cazul acestuia, 22 km/h in plus fata de limita legala inseamna o amenda ce echivaleaza cu venitul pe 12 zile.

Conform fisei fiscale, in 2007 Jari Bar a inregistrat venituri care, cumulate si impartite apoi la numarul de zile din an, au dat suma de 9324 euro pe zi. Finlandezul milionar nu are si acum niste venituri zilnice asa mari, suma din 2007 fiind in principal rezultatul vinderii actiunilor pe care acesta le detinea la o firma de succes.

Culmea este ca, in conformitate cu aceleasi legi finlandeze, daca viteza ar fi fost de doar 80 km/h, amenda ar fi fost de 115 euro. Cresterea exponentiala are loc dupa trecerea barierei de 20 km/h. Acei 2 km/h in plus l-au costat, la preturile de pe piata romaneasca, un Maserati Spyder GT sau un Hummer  H2.

Au patit-o si altii

In Finlanda nu-i prima oara cind soferii care merg prea repede se aleg cu amenzi astronomice. Anssi Vanjoki, senior executive la Nokia, a fost amendat in 2002 cu 690.000 marka, adica 103.000 dolari, pentru ca a circulat cu motocicleta sa Harley Davidson prin suburbiile orasului Helsinki cu 75 km/h, intr-o zona in care viteza maxima admisa era de 50 km/h. Domnul Anssi a facut insa contestatie, sustinind ca s-a gresit cind s-a calculat cuantumul amenzii, fiindca s-a folosit drept baza anul 1999, cind el a realizat venituri de 5,2 mi-lioane dolari. Corect ar fi fost, in opinia sa, sa se foloseasca drept baza de calcul anul 2000, cind venitul realizat a fost de doar 609.000 dolari. In final, un tribunal din Helsinki a fost de acord sa-i micsoreze amenda la "doar" 5245 dolari.

In 2000, doi frati ajunsi milionari din afaceri pe internet, Jaako si Antti Rytsola, si-au cumparat cite un Lamborghini de 295.000 dolari si n-au rezistat tentatiei de a calca pedala la fund. Jakko a primit o amenda de 74.000 de dolari in noiembrie 2000, iar Antti una de 75.4000 dolari.

Oficialii spun ca metoda de calcul e justa

Ministrul de Justitie al Finlandei a declarat ca: „Exista, intr-adevar niste exagerari ale sistemului, dar acestea ii afecteaza doar pe un numar redus de cetateni. Trebuie mai degraba sa luam masuri prin care sa inbunatatim legea, fara sa distrugem sistemul, care este in princi-piu just". Politia spune ca, in medie, amenda de circulatie in Finlanda se ridica la aproximativ 150 dolari. In 2001 Politia a adunat 45 de milioane de dolari din amenzi aplicate in functie de venituri, dar nu se cunoaste care este ponderea amenzilor pentru viteza in aceasta suma.

Unii legislatori finlandezi cred ca sistemul este bun, sistem care dateaza din 1930. Amika Lapintie: "Ar fi total injust ca cel bogat si cel sarac sa plateasca la fel, pentru ca bogaatasul n-ar "simti" amenda". Alti parlamentari cred ca ar trebui totusi stabilit un plafon maxim, asa cum exista in alte tari europene care aplica sistemul amenzilor proportionale cu veniturile.

Directorul de la Nokia, Vanjoki, si-a pastrat simtul umorului, chiar daca a avut oaresce necazuri. Prezent la un Salon expozitional in Germania, el si-a prezentat telefonul personal Nokia ce avea un nou tip de sonerie - sunetul imita urletul motorului unei motociclete Harley Davidson, acompaniate de sirenele unor masini de politie!"

Sursa-Ziarul de Iasi

Share this post


Link to post
Share on other sites

o initiativa de tot rasul.  >:( e discriminare curata.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Asa e prin alte parti, dar ..... fara autostrazi, ce sa ne ia? Banii pentru care mergem la job? Astia nu-s sanatosi  >:( Daca am avea autostrazi, atunci DA, ma prinzi de DN sau DJ ca am depasit viteza, poti lua si masina dar sa pot merge civilizat cu 130 la ora la drum lung.... ca ii mai dau cite o talpa, o dau pe barba si banii mei. :D

Share this post


Link to post
Share on other sites

Cati sunt someri pe cartea de munca si in realitate au bani de-i intorc cu lopata, or sa amendeze tot pe fraierii de lucreaza corect si-si platesc cotizatiile.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Chiar, pe manelisti si vrajitoare cum ii amendeaza?    :D

Share this post


Link to post
Share on other sites

Pe vrajitoare le amendeaza  autoritatea aeronautica fiindca merg calare pe maturi, iar pe manelisti fara numar-fara numar  :D

Share this post


Link to post
Share on other sites

da, foarte interesant !

deci, la aceeasi greseala se plateste in functie de venitul anual.

chestia aia cu "toti cetatenii sint egali in fata legii" din constitutie, s-a perimat. ca si bunul simt, bag de seama !

...

        Sanctiunile/amenzile, au doua limite: una minima si una maxima si se aplica de catre agentul constatator tinand cont de:

        1. -gradul de pericol social al faptei si,

        2. -gradul de pericol social al contravenientului.

        Nu s-a perimat nimic. Asa s-ar intra in normalitate. Asa s-ar ajunge la E G A L I T A T E. De ce daca tu ai venituri mai mari decat mine sa sfidezi de n ori legile numai pentru simplul fapt ca ai cu ce plati, amenzile fiind pentru tine bani marunti? Sa sfidezi de n ori legile numai pentru simplul fapt ca ai cu ce plati amenzile inseamna lipsa de bun simt si in asemenea cazuri lipsa de bun simt rezida intr-un grad de pericol social mai ridicat al contravenientului.

        Suntem egali in fata legilor numai daca sanctiunile pentru incalcarea acestora ne afecteaza in egala masura.      

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ce spui tu este foarte corect si asa ar trebui sa fie intr-o tara normala. Cum au spus mai sus colegii, cum poti stabili amenda la o vrajitoare, manelist si alte evazionisti? De ce sa ma amendeze ca am circulat cu 52 Km!! pe un sector de 40 si sa-mi iei o gramada de bani, raportat la veniturile mele? Daca ar exista alternative, atunci poti aplica foarte drastic legea dar pina atunci: detectoare, flashuri, statii, telefoane si uite cum ne furam caciula ca n-avem incotro. Pai daca ar fi sa se aplice noua prevedere, Buc - Arad ramii fara leafa, altfel faci 20 de ore  ;) Mai bine avionul

        Sanctiunile/amenzile, au doua limite: una minima si una maxima si se aplica de catre agentul constatator tinand cont de:

        1. -gradul de pericol social al faptei si,

        2. -gradul de pericol social al contravenientului.

        Nu s-a perimat nimic. Asa s-ar intra in normalitate. Asa s-ar ajunge la E G A L I T A T E. De ce daca tu ai venituri mai mari decat mine sa sfidezi de n ori legile numai pentru simplul fapt ca ai cu ce plati, amenzile fiind pentru tine bani marunti? Sa sfidezi de n ori legile numai pentru simplul fapt ca ai cu ce plati amenzile inseamna lipsa de bun simt si in asemenea cazuri lipsa de bun simt rezida intr-un grad de pericol social mai ridicat al contravenientului.

        Suntem egali in fata legilor numai daca sanctiunile pentru incalcarea acestora ne afecteaza in egala masura.      

Share this post


Link to post
Share on other sites

Daca n-ar fi si pct.3 -pe care il adaug eu -gradul de subordonare,prietenie sau rudenie al agentului constatator cu eventualul contravenient ar fi perfect(din punctul meu de vedere)!

Share this post


Link to post
Share on other sites

Si cu ce sunt eu egal care-mi platesc toate taxele, impozitele si amenzile la timp cu un cocalar tuciuriu borât care n-a muncit o zi in viata lui, e somer de cand a terminat 4 clase, da' are palat cu turnulete, mertzan si statu' nu-i ia nici un impozit? Politia intai sa ia la purecat toti rahatii analfabeti "oameni de afaceri" cu masini de jdemii de euro care ne sfideaza pe la semafoare, sa dea amenzi la aia care nu repara drumurile si dup-aia sa ma arda pe mine la buzunar ca am indraznit sa depasesc din scurt un loganar care merge la consum cu 70 la ora in afara localitatii pe drum drept.

Share this post


Link to post
Share on other sites

In functie de salariu nu merge in RO pt este prea multa evaziune fiscala si prea multi bani negri.

Si problema nu sunt amenzile ci persoana care le da, de exemplu pt camioane amenzile sunt aberant de mari, problema este ca un inspector ARR "castiga" mult mai bine decat un vames de pe Otopeni marfa, daca se dubleaza amenzile o sa se dubleze si spaga si tot aia este .

Share this post


Link to post
Share on other sites

"sintem egali in fata legilor numai daca incalcarea acestora ne afecteaza in mod egal "

daca 2 violatori violeaza o femeie si unul se insoara cu ea , celalat face sau nu puscarie.

ca sa vezi cit de destept esti !!!

Share this post


Link to post
Share on other sites

io v-as amenda pe voi , politistii, pentru port ilegal de cap !

:dontknow: ... de asta nu esti tu politist, sa nu te amendezi singur...

Share this post


Link to post
Share on other sites

... toti cetatenii sint egali in fata legii. adica , pentru aceeasi infractiune (contraventie) cu acelasi grad de periculozitate se plateste la fel...

Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor - actualizata la data de 27.04.2007

Art. 21 (3)

Sanctiunea se aplica in limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date inscrise in procesul-verbal.

http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_8582/p_1/Ordonanta-Guvernului-nr-2-2001-privind-regimul-juridic-al-contraventiilor-actualizata-la-data-de-27042007.html

Share this post


Link to post
Share on other sites

Problemele sunt multe.....In primul rand asa cum e legea acuma, buna-proasta....politistilor le este frica sa o aplice. Ei la randul lor nu sunt protejati de lege. De aceea apar si smecherii care aplica legea spagii pentru ca nu au alta varianta. Cand te scuipa un cocalar in trafic ar trebui sa-l poti pune la pamant si aplica corectii fizice pentru tentativa de ultraj. Daca face pe desteptul sa-i ciuruiesti picioarele cu gloante...Dar politistii stiu ca risca mult daca procedeaza asa, de aceea te lasa in pace sau cad la "pace cu tine".

Sau mai grav....Se lucreaza luni de zile pentru a prinde o grupare infractionala iar instanta le da drumul in 7 zile....

Parerea mea ca daca politistii ar putea aplica legea asa cum e acuma, lucrurile nu ar mai sta la fel.....

Presedintele Statelor Unite a fost amendat in trafic pentru alcool, presedintele nostru pleaca baut cu toata presa pe capul lui. Deci, tara de rahat.

Dobitocul ala de prin Bihor a tras cu gloante dupa politisti. Pai mama lui a dracu, ala trebuia executat pe loc, nu sa se gandesca de 100 de ori daca foloseste arma din dotare....

 Asa ca indiferent de modificarea legislativa pana nu se umbla la protejarea politistilor nu se va rezolva nimic. Dar pentru ca suntem condusi de o mana de sarlatani, nu se va modifica absolut nimic...

Share this post


Link to post
Share on other sites

Eu unul m-am saturat sa mi se serveasca citate de prin legi care se aplica doar fraierilor. Ce inseamna circumstante personale? Adica tot o portita prin care sa se scape cine trebuie. :sad3:

Share this post


Link to post
Share on other sites

Eu unul m-am saturat sa mi se serveasca citate de prin legi care se aplica doar fraierilor. Ce inseamna circumstante personale? Adica tot o portita prin care sa se scape cine trebuie. :sad3:

circumstante personale"  , adik se referea colegu` la faptul ca militianu` trebuie sa se uite intr-un fel la un amarat, si in alt fel la unul mai instarit un pic. adica circumstante personale ale contravenientulu : cat are amaratu` in buzunar, si cat are instaritul in buzunar. amaratul nu prea isi permite sa-i dea si militianului,dar instaritul, mai lasa si el acolo de-o friptura sau ceva..

cica sanctiunea se aplica si in functie de celelalte date inscrise in pv. Pai pe alea cine le scrie acolo?! tot militianu`!

Share this post


Link to post
Share on other sites

"Nu s-a perimat nimic. Asa s-ar intra in normalitate. Asa s-ar ajunge la E G A L I T A T E. De ce daca tu ai venituri mai mari decat mine sa sfidezi de n ori legile numai pentru simplul fapt ca ai cu ce plati, amenzile fiind pentru tine bani marunti? Sa sfidezi de n ori legile numai pentru simplul fapt ca ai cu ce plati amenzile inseamna lipsa de bun simt si in asemenea cazuri lipsa de bun simt rezida intr-un grad de pericol social mai ridicat al contravenientului.

        Suntem egali in fata legilor numai daca sanctiunile pentru incalcarea acestora ne afecteaza in egala masura."

Prietene, motivatia ta este total lipsita de logica, egalitate" inseamna pentru tine sa aplici legea diferentiat, luand in calcul motivul ca eu am cu ce plati si altul nu are? ba, esti dus rau de tot. voi politaii aveti impresia ca daca ma prindeti  ca incalc legea ,  venitul meu fiind mai mare decat al altuia, o fac ca sa va sfidez bunul simt al vostru, ca ma prindeti poate de 3 ori intr-o saptamana ? pai prietene, eu ca sa am venitul ala ,ori muncesc mai mult decat tine, ori ma duce capul  mai mult decat  tine, si poate fac 300 - 400 km / zi pentru ca sa am veniturile respective, dar nu inseamna ca daca ma prinzi de n ori ca incalc legea, o fac special ca sa-ti demonstrez  tie ca ma doare undeva de amenzile tale, sa-ti sfidez bunul simt!  si de cand  in asemenea cazuri  lipsa de bun simt rezida intr-un grad mai ridicat de pericol social? sau va  simtiti voi militienii afectati un pic la faza asta , si creste gradul de pericol social la unul care are salariu de 5000 / luna fata de unul care are 800?  nu vreau sa-ti pun la indoiala inteligenta, dar pe ala cu venit mai mic il cam doare undeva de voi, oricate amenzi ia-ti da, ca-si baga picioarele in ele, ca-i vin la  FISC, si se aduna acolo, ca nu are cu ce plati,  dar ala care are cu ce plati e lipsit de bun simt in acceptiunea ta!  si fraza " suntem egali in fata legilor numai daca sanctiunile pentru incalcarea acestora ne afecteaza in egala masura" pai cum il afecteaza pe ala care nu plateste ca n-are cu ce, comparativ cu mine care am si platesc, dar eu tre sa platesc mai mult, numai pentru motivul ca am cu ce?!

"Egalitate in fata legii"  inseamna cu totul altceva, daca esti nelamurit iti dau detalii sau mai simplu, cauti pe google sau in Constitutia Romaniei.

Oricum, fara sa te jignesc, dupa gandirea pe care o ai, am impresia ca esti rasa" de militian , ar trebui sa te ia Ciocan ala la TV sa te dea exemplu de gandire si devotament militienesc, daca tu ne spui noua ca egalitatea in fata legii o conditionezi de situatia materiala personala a eventualilor contravenienti! sau esti adeptul a ceea ce se poarta acum la noi: pentru 2 gaini furate - 3-4 ani cu executare, pentru cateva milioane ( euro ) - 2 ani cu suspendare, ca sa fie Egalitate" !

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!


Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.


Sign In Now